„Regele” puşcăriilor din Republica Moldova, din nou pe banca acuzaţilor. De ce se tergiversează procesul. Video
- Julieta Savitchi
- 15 decembrie 2024, 20:41
Unul din cei mai temuţi lideri mafioţi din Republica Moldova, Vladimir Moscalciuc (Makena) a ajuns din nou pe banca acuzaţilor, după ce, în martie anul curent, a fost condamnat la 21 de ani de închisoare pentru omor.
Aflat de mai bine de 20 de ani după gratii, Vladimir Moscalciuc, în vârstă de 57 de ani, rămâne liderul incontestabil al condamnaţilor. Chiar dacă este deţinut într-o închisoare de maximă securitate, Makena care a fost „încoronat” cu aproape 30 de ani în urmă ca „hoţ în lege”, cel mai înalt titlu în ierarhia criminală din spaţiul post-sovietic, conduce cu mână de fier şi o structură criminală organizată aflată la libertate.
De-a lungul carierei interlope, Moscalciuc s-a remarcat prin implementarea cu cruzime a diferitor scheme de şantaj, dar şi corupere a funcţionarilor publici, slujitorilor Femidei şi chiar a feţelor bisericeşti. Ca în final, organizaţia condusă de Moscalciuc să ajungă una din cele mai influente şi bogate din Republica Moldova, inclusiv şi Transnistria.
Deşi organizaţia Makena este structurată şi acţionează după principiile crimei organizate din Rusia, însăşi Vladimir Moscalciuc încalcă tradiţiile hoţeşti. Fiind vorbitor de limbă rusă, acesta s-a implicat de mai multe ori în procesul electoral, ordonând deţinuţilor să voteze candidaţii şi partidele pro-ruse.
Acuzaţii care îl pot lăsa pe Moscalciuc pe viaţă la închisoare
Liderul interlop Makena este învinuit de crearea şi conducerea unei organizații criminale. Infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 20 de ani sau chiar detenţie viaţă. Împreună cu Moscalciuc mai sunt inculpaţi încă câţiva lideri interlopi din anturajul său, care îl ajută în gestionarea organizaţiei criminale.
Este vorba de Drugaliov Veaceslav, Zmuncila Alexandru, Bezman Gheorghe, Raducan Valentin, Gușanu Vitalie, Ciobanu Ion, Croitor Eugen, Ismailov Curbanismail şi Morozan Dumitru.
„Afacerile” lui Makena se bazează pe estorcarea banilor de la deţinuţi. Organizaţia criminală condusă de Makena, a reuşit să strângă, în 2023, pe un cont bancar peste 2.000.000 (peste 100.000 de euro). Bani proveniţi din jocurile de noroc, organizate în puşcăriile din Republica Moldova.
Oamenii legii susţin că deținuții erau șantajați de către organizația criminală să participe, iar în haznaua organizației criminale urmau să transfere a patra sau a treia parte din câștigul ilegal obținut. În cazul în care puşcăriaşii refuzau să participe la jocurile de noroc, erau șantajați să contribuie la bugetul organizației cu un procentaj din veniturile rudelor care au afaceri la libertate.
Au fost şi cazuri când unii deţinuţi, care nu au putut rezista presiunilor oamenilor lui Makena, şi-au pus capăt zilelor.
Este şi cazul lui Vasile Biliurcă, un tânăr de doar 18 ani din satul Pistruieni, raionul Telenești. Acesta a fost găsit strangulat în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, unde fusese plasat cu două luni înainte pentru că încălcase regulile de arest la domiciliu.
Mama lui Vasile a vorbit cu câteva zile înainte cu fiul său și acesta nu avea gânduri de suicid. Dar i-a spus că se află în pericol dacă nu le dă urgent 400 de lei unor deținuți.
Moscalciuc încearcă să impună legea sa slujitorilor Femidei
Deşi dosarul a fost pus pe rol încă în luna iulie şi au fost programate mai multe şedinţe de judecată, nu a avut loc niciuna. Makena şi oamenii săi pur şi simplu refuzau să fie escortaţi în instanţă.
În cele din urmă, completul de judecată a dispus aducerea silită a inculpaţilor. Astfel, la 13 decembrie Moscalciuc şi acoliţii săi au fost aduşi în sala de şedinţe, în condiţii de maximă securitate.
Deşi şedinţele sunt publice, presa şi curioşii nu au avut acces în sală. Iar inculpaţii erau înconjuraţi de mascaţi înarmaţi.
Vladimir Moscalciuc, mai mult de jumătate de viaţă în puşcărie
Precizăm că Vladimir Moscalciuc se află în detenție începând cu ianuarie 2002, fiind condamnat la 15 ani de închisoare pentru furt în proporții deosebit de mari. În 2012, Moscalciuc a fost condamnat la alți 19 ani cu executare. Fiind învinuit de organizarea unui grup criminal, care se ocupa cu estorcarea banilor prin șantaj de la deținuți și rudele lor.
În martie anul curent, Makena a fost condamnat la 21 ani de închisoare pentru că a organizat să fie omorât liderul unei alte organizaţii criminale concurente. Crima a avut loc în anul 2008, în Penitenciarul nr.15 din Cricova. Executorii crimei au primit câte 13 ani de închisoare.
În 2014, Moscalciuc și unul dintre apropiații săi, Vitalie Gușan, alias Boroda, au ajuns din nou pe banca acuzaților, fiind învinuiți de șantajarea deținuților. Dosarul nu a avut finalitate, deoarece mai mulți deținuți care au făcut declarații la etapa urmăririi penale, au refuzat să facă declarații în instanță în prezența lui Moscalciuc.
Condiţii de lux în detenţie
Vladimir Moscalciuc își ispășește pedeapsa în Penitenciarul nr. 15 din orașul Cricova. Potrivit mărturiilor deținuților, acesta ar fi deținut într-o celulă cu reparație modernă, mobilată și dotată cu electrocasnice.
Încăperea este spațioasă şi bine luminată, tehnica e performantă, iar frigiderul este plin cu de toate. Însăşi Moscalciuc a plasat pe reţele fotografii în care apare la mese copioase, de pe care nu lipseşte nici alcoolul.
Cu toatea acestea, avocaţii interlopului au reuşit să-i reducă mai mulţi ani din termen. Pe motiv că clientul lor este deţinut „în condiţii inumane şi degradante”. Astfel, în iulie 2020, tribunalul sectorului Ciocana a redus pedeapsa cu 1927 de zile (cinci ani și 102 de zile). Iar primăvara trecută, instanța i-a redus pedeapsa cu 906 zile.
Decorat de mitropolit şi complice cu şefii de la penitenciare
Se presupune că dezmăţul organizat de Moscalciuc în puşcării, condiţiile preferenţiale de detenţie şi deciziile judecătoreşti controversate nu au put trece fără acţiuni de corupere.
Procurorii și instituțiile de forță efectuat la începutul anului 2021 percheziții în închisori. Motivul perchezițiilor ține de investigarea lui Serghei Demcenco de către PCCOCS pentru abuz de serviciu în interesul unei organizații criminale.
În urma descinderii din 15 februarie 2021, procurorii au efectuat un control la Penitenciarul Nr. 15 Cricova. Ulterior, șeful închisorii, Victor Munteanu, și interlopul Vladimir Moscalciuc, alias Machena, au fost transportați în izolatorul Centrului Național Anticorupție.
Dar cireaşa de pe tort rămâne decorarea lui Makena cu un înalt ordin bisericesc. În 2016, şeful bisericii ortotoxe pro-ruse din Republica Moldova, Mitropolitul Vladimir, s-a deplasat personal în Penitenciarul nr.13 pentru a-i înmâna lui Moscalciuc Ordinul Recunoştinţei. Chipurile, pentru susținerea implementării activităților educative cu caracter moral-spiritual în rândul deținuților.
Aceeași distincție au primit-o anterior fostul președinte comunist Vladimir Voronin și fostul premier Vladimir Filat.