America și Germania au încă nevoie una de alta dar o serie de disensiuni și interese strategice divergente creează tensiuni în creștere încă de la sfârșitul Războiului Rece. Participarea modestă a Berlinului la apărarea continentului după 1991, relațiile cu Rusia - Germania este și va rămâne actorul cheie în relațiile Europei cu Moscova - raporturile comerciale cu China sunt elementele unei matrice incomplet definită și instabilă.

Recenta vizită a lui Joe Biden la Berlin - cântecul de lebădă al chiriașului de la Casa Albă - a atenuat o parte din asperitățile existente la nivelul cadrului relațional bilateral, dar nu i-a afecta esența. In cele ce urmează voi încerca o radiografie a cadrului în discuție făcând abstracție de problematica ucraineană - un subiect de sine stătător - care a ocupat un spațiu important în economia vizitei.

Tot la Berlin, Biden s-a întâlnit cu membrii ,,marelui triunghi’’ de dincoace de Atlantic: Emmanuel Macron, britanicul Keir Starmer și gazda, Olaf Scholz. Tema principală: Ucraina.

Interesele economice influențează relațiile dintre Berlin și Washington

Cu câteva zile înaintea vizitei lui Joe Biden, Robert Habeck - ministrul german al economiei - a trecut în revistă factorii care influențează negativ evoluția economiei țării sale. N-a fost vorba de dezvăluiri epocale, ci mai degrabă de secretul lui Polichinelle, întors pe toate părțile de analiștii din domeniul economic.

Consecințele invaziei ruse în Ucraina privite din mai multe planuri alături de necesitatea resetării relațiilor comerciale cu China - la ambele capitole: export și import - sunt elemente de condiționalitate care afectează major economia germană. Referitor la acest ultim aspect, am observat că America se întreabă mereu de ce germanii nu înțeleg decât parțial, pe capitole,  să adopte poziția Occidentului în raporturile cu China, menținând constant un gen de echilibru în relația cu Beijingul. O explicație ar fi aceea că revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump ar însemna mai multe probleme pentru exporturile germane pe piața americană. În consecință, Berlinul încearcă să mențină China ca rezervă în fața protecționismului american.

De fapt, alături de factorii menționați mai sus, Robert Habeck a adăugat chiar protecționismul mai mult sau mai puțin mascat, promovat de administrația Biden-Harris prin cunoscuta ,,Inflation reduction act’’, din 2022. Prin subsidii de stat acordate societăților industriale de pe teritoriul american, acest act normativ favorizează transferul de capital european, în primul rând german, peste Atlantic. Vizita lui Biden fiind foarte scurtă, peste acest subiect s-a trecut rapid.

Metamorfozele domnului Scholz

În anii ‘80, Olaf Scholz - lider al tineretului social-democrat - se evidenția prin virulența articolelor sale la adresa ,,imperialismului’’ Alianței Atlantice. Treptat, în cei 40 de ani care au trecut de atunci cancelarul de astăzi și-a schimbat opiniile. A înțeles ce înseamnă NATO - Statele Unite, îndeosebi -  pentru securitatea Germaniei, mai ales după agresiunea Rusiei în Ucraina.

La câteva zile după eveniment, într-un discurs revoluționar, a promis 100 miliarde de euro pentru apărare, în plus față de proporția din PIB care trebuia să ajungă la 2%. Nu mai contează că până acum promisiunile nu s-au materializat, iar termenul a fost prelungit până în 2025. Desigur, criza nu permite...

Totuși, Germania este primul susținător material al Ucrainei dintre europeni, iar între cei mari, doar Polonia o depășește când vorbim de soliditatea raportului transatlantic. ,,Încrederea reciprocă nu a fost vreodată atât de mare, iar relațiile niciodată atât de strânse - afirma Scholz înaintea unei deplasări la Washington, în 2023. La vremea respectivă, ,,Inflation reduction act’’ nu-și arătase colții, iar cancelarul avea nevoie de o imagine curată după povestea cu preluarea de către chinezi a unei părți din portul Hamburg.

Cu Zeitenwelde, Germania reintră în istoria militară a Europei

Când Ucraina a fost invadată, la Berlin s-a simțit o undă de panică. Teama de învingătorii din al Doilea Război Mondial se adăuga celei de revenire deplină la dependența de Statele Unite pe linie de securitate, redusă substanțial după terminarea Războiului Rece.

Se încheia o perioadă pe care fostul cancelar Helmut Kohl o definise plastic: ,,Pentru prima dată în istorie, Germania nu are dușmani la frontiere’’. Primul semnal: discursul lui Scholz din februarie 2022, pomenit mai sus, privind așa-numita Zeitenwelde - cotitură epocală în materie de apărare.

Dacă privim retrospectiv lucrurile, Zeitenwelde nu a fost determinată decât în mică măsură de agresiunea Rusiei în Ucraina - discursul lui Scholz era scris deja în proporție de 90%, în momentul invaziei - ci era răspunsul Berlinului la acuzațiile celor de peste ocean privind raporturile privilegiate ruso-germane. Indiferent de modul cum privim lucrurile, suma de 100 miliarde de euro reprezintă prea puțin față de câștigurile Germaniei, de-a lungul deceniilor, în urma acestor raporturi.

Ce se întâmplă dacă Germania își ține promisiunea cu cheltuielile militare

Dacă ar cheltui 2% din PIB și cele 100 md. de euro promise de Scholz, Germania ar avea cea mi importantă armată convențională din Europa. În virtutea unei inerții istorice, probabil, unii vecini nu s-ar simți foarte confortabil. În timpul Războiului Rece, Germania cheltuia 3% din PIB pentru apărare și avea sute de mii de oameni sub arme. Totul sub controlul Statelor Unite, care reprezenta o garanție. Fără această garanție, de exemplu, n-ar fi fost posibilă apropierea franco-germană începută de ,,binomul’’ De Gaulle-Adenauer și continuată de toți liderii care le-au urmat la Paris și Berlin.

În zilele noastre, garanția în discuție n-ar mai fi posibilă dacă ținem seama de modul cum privește Washingtonul apărarea Europei și prezența sa pe continentul nostru. Germania va avea o influență covârșitoare asupra politicii europene de apărare, care probabil va fi împărțită cu Franța, unicul stat dotat cu un arsenal nuclear.

Acum, în condițiile impuse de războiul din Ucraina, niciun european nu gândește în acești termeni, dar în viitor se vor găsi destui să comenteze. Polonezii în primul rând...

Peste Atlantic, există temerea că Berlinul ar putea să-și asume o poziție neutră între est și vest ca replică, peste ani, la acel ,,spre-vest’’ lansat de Adenauer și menținut decenii la rând. Majoritatea populației este favorabilă alegerii ,,marelui cancelar’’, lucru demonstrat de sondajele privind apartenența la NATO. Dar partidele situate la extremele eșichierului politic german invocă o echidistanță între Rusia și America, aspect ce ridică multe semne de întrebare la Washington. Mai mult, în sectorul economic, o parte a elitelor germane se gândesc la reconstrucția Nord Stream, după încheierea războiului din Ucraina.

Trump nu este istorie

Dacă ne întoarcem puțin în istoria recentă a relațiilor între germani și americani, observăm că Berlinul nu prea s-a încadrat în linia politică a Washigtonului. La sfârșitul Războiului Rece, Statele Unite așteptau ca Germania să devină un stat european ,,normal’’, un ,,partener de încredere’’ ca Regatul Unit. Atunci, ca și acum - dar din rațiuni cu totul diferite - America intenționa să acorde mai puțină importanță Europei, pe segmentul militar, menținându-și influența politică și economică. Prima dezamăgire: războiul din Golf 1991.

Germania nu a participat cu trupe, spre deosebire de Marea Britanie și ... Franța. Pentru Washington, a fost vorba de o lipsă de...  recunoștință. Ulterior, germanii s-au mai dat pe brazdă participând la misiuni în Somalia, Kosovo și Afganistan.

În paralel, observatorii americani au realizat că Berlinul reduce cheltuielile militare investind în domeniile civile care îi asigurau o poziție de vârf în comerțul internațional. Mai mult, schimburile cu Moscova pe segmentele materiilor prime energetice și tehnologiei băteau record după record. Obama a început presiunile asupra Berlinului, iar Trump le-a intensificat. Biden, mai elegant, le-a introdus într-un act normativ. Dacă se întoarce Trump, jalea este mare.