Taylor Swift face bani, dar și dă. Vedeta a donat milioane de dolari pentru victimele uraganelor

Taylor Swift face bani, dar și dă. Vedeta a donat milioane de dolari pentru victimele uraganelorTaylor Swift / Sursa foto:dreamstime.com

Taylor Swift este oficial miliardară, dar nu se zgârcește. Așa că a donat recent 5 milioane de dolari pentru victimele uraganelor din America.

A donat o sumă importantă

Contribuția generoasă a lui Taylor a fost îndreptată către Feeding America, o organizație non-profit la nivel național dedicată luptei împotriva foametei în Statele Unite. ONG-ul oferă asistență alimentară milioanelor de oameni care au nevoie. Mâncarea este esențială pentru victimele dezastrelor naturale din ultima perioadă. Donația lui Taylor va sprijini în mod special comunitățile afectate de uraganul Milton și uraganul Helene, care au devastat recent părți din Florida la câteva săptămâni distanță.

Taylor Swift

Taylor Swift, Sursa foto: Dreamstime

„Suntem incredibil de recunoscători lui Taylor Swift pentru donația ei generoasă de 5 milioane de dolari. Banii for fi folosiți pentru ajutarea victimelor uraganelor Helene și Milton”, a declarat Claire Babineaux-Fontenot, CEO Feeding America. „Această contribuție va ajuta comunitățile să se reconstruiască și să se recupereze, oferind alimente esențiale”, a continuat ea. „Împreună, putem avea un impact real în sprijinirea familiilor pe măsură ce aceștia navighează în provocările viitoare. Îți mulțumim, Taylor, pentru că ai fost alături de noi în mișcarea de a pune capăt foametei.”

Și prietenii lui Taylor au dat 1 milion de dolari

Impactul acestor uragane a fost sever, estimările totale ale pagubelor ajungând la miliarde de dolari. Uraganul Milton a provocat un impact economic uluitor, pagubele și pierderi estimate a fi între 160 și 180 de miliarde de dolari. Taylor nu numai că a fost lăudată pe rețelele de socializare pentru generozitatea ei remarcabilă, dar și alte celebrități s-au hotărât să susțină cauza.

Prietenii apropiați ai lui Taylor, Blake Lively și Ryan Reynolds, au donat și ei 1 milion de dolari la Feeding America, încurajându-i pe alții să le urmeze exemplul. Donația lui Taylor este încă un exemplu al angajamentului ei de lungă durată față de filantropie. De-a lungul anilor, ea a contribuit la numeroase cauze, inclusiv educație, ajutor în caz de dezastre și drepturile femeilor.

Ne puteți urmări și pe Google News