Comisia Europeană are majoritatea necesară pentru a suprataxa maşinile electrice chinezeşti
- Emma Cristescu
- 4 octombrie 2024, 19:40
Comisia Europeană a anunţat că are suficient sprijin din partea membrilor UE pentru a impune tarife de până la 45% la importurile de vehicule electrice din China. Comisia a propus taxarea suplimentară a vehiculelor electrice construite în China în următorii cinci ani, pentru a contracara subvenţiile chineze pe care le consideră o practică neechitabilă faţă de producătorii din Europa.
În cadrul unui vot desfăşurat vineri, zece state membre UE au susţinut tarifele, cinci au votat împotrivă, iar 12 s-au abţinut. Propunerea ar fi fost blocată dacă 15 membri ai UE ar fi fost împotrivă.
Comisia Europeană a obținut sprijinul necesar
Executivul UE a anunţat că a obţinut „sprijinul necesar” pentru a adopta tarifele, dar va continua discuţiile cu Beijingul pentru a găsi o soluţie. Cea mai mare economie din regiune şi principalul producător auto din Europa, Germania, a votat împotriva propunerii de supraimpozitare, spre nemulțumirea Comisiei.
Directorul executiv al BMW, Oliver Zipse, a descris votul drept „un semnal fatal pentru industria auto europeană”. El consideră că este nevoie de o soluţionare rapidă între Bruxelles şi Beijing pentru a preveni un conflict comercial. Volkswagen a declarat că tarifele planificate sunt „abordarea greşită”.
UE, dispusă să negocieze cu China
Executivul UE a declarat că este dispus să continue să negocieze cu China o alternativă la tarifele vamale şi ar putea reexamina un angajament de preţ. Tarifele variază de la 7,8 % pentru Tesla, la 35,3 % pentru SAIC şi pentru alte societăţi considerate a nu fi cooperat cu ancheta UE. Aceste tarife se adaugă la taxa de import standard de 10 % a UE pentru autovehicule. Camera de Comerţ a Chinei de pe lângă UE şi-a exprimat nemulţumirea puternică faţă de UE pentru promovarea măsurilor de „protecţionism comercial”. China speră ca UE să nu impună suprataxarea.
Cum au votat statele UE
Pentru:
- Italia
- Franţa
- Polonia
- Olanda
- Irlanda
- Letonia
- Lituania
- Estonia
- Bulgaria
- Danemarca
Împotrivă:
- Germania
- Ungaria
- Malta
- Slovenia
- Slovacia
S-au abținut:
- Belgia
- Croaţia
- Republica Cehă
- Grecia
- Spania
- Cipru
- Luxemburg
- Austria
- Portugalia
- România
- Suedia
- Finlanda