Zeci de femei îl acuză pe rapperul P. Diddy de agresiune. Printre victime sunt și 25 de minori

Zeci de femei îl acuză pe rapperul P. Diddy de agresiune. Printre victime sunt și 25 de minori Rapperul Diddy. Sursa foto: Facebook

Rapperul P. Diddy este în prezent reținut la Centrul de Detenție din Brooklyn, New York, după ce procurorii l-au acuzat de agresiune sexuală. Artistul, care a pledat nevinovat, se confruntă cu noi acuzații din partea altor 120 de victime, printre care și minori.

Rapperul P. Diddy ar fi abuzat 25 de minori

Aceste noi dezvăluiri sunt o nouă lovitură pentru rapperul Sean „Diddy” Combs, în vârstă de 54 de ani, care se află în prezent în arest preventiv până la aşteptarea procesului. Până acum i s-a refuzat eliberarea pe cauțiune de două ori.

„Zidul tăcerii a fost spart, iar victimele ies în faţă”, a declarat avocatul care reprezintă pe cele 120 de noi victime, printre care și  25 de minori. Tony Buzbee a anunțat, de asemenea, că intenţionează să-l dea în judecată pe celebrul rapper.

După ce rapperul P. Diddy a fost arestat în luna septembrie, firma sa de avocatură a înfiinţat o linie telefonică. Rezultatele au fost uluitoare deoarece peste 3.285 de persoane au sunat spunând că sunt victime sau martori ai unei agresiuni comise de artist. Iar 120 de victime au fost deja identificate, iar echipele implicate continuă să lucreze la „peste 100 de alte cazuri” care ar putea ajunge în instanţă.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.Rapperul P. Diddy ar fi abuzat 25 de minori . Sursa foto: Facebook

Totul a plecat de la o plângere din partea fostei iubite

Scandalul s-a declanșat la început anul trecut cu o plângere din partea fostei iubite, cântăreaţa Cassie. De atunci, mai multe presupuse victime au prins curaj mărturisind prin ce au trecut, determinând procuratura federală din Manhattan să îl aresteze pe artist la mijlocul lunii septembrie.

Rapperul P. Diddy a fost acuzat că s-a folosit de imperiul său muzical pentru a-şi viola sau agresa sexual victimele, fiind descris ca un prădător sexual violent care a folosit alcool şi droguri pentru a obţine totul de la victime.

„În 90% din cazuri, aceste persoane au fost drogate înainte de a fi agresate”, au explicat avocaţii într-o conferinţă de presă. La petrecerile organizate de rapperul cunoscut sub numele de „Puff Daddy”, ”P. Diddy” și „Diddy”, „când ţi se dădea să bei şi dacă refuzai, erai dat afară”, au mai spus avocații. Numai că Combs a negat toate acuzațiile împotriva lui, numindu-le „acuzații îngrozitoare” din partea oamenilor care caută „să facă bani rapid”, scrie nbcnews.com.

Revista presei