Vestea momentului pentru românii din Italia. Ce se întâmplă cu cetățenia
- Iulia Moise
- 25 septembrie 2024, 10:56
În urma referendumului pentru cetățenie, pentru care au fost strânse în ultimele zile la 500.000 de semnături, cetățenia italiană se va putea obține mult mai ușor.
Mobilizare impresionantă în Italia
În urma acestui referendum, de anul viitor s-ar putea schimba legea cetățeniei, care va putea fi obținută mult mai ușor.
Italia este țăra cu cea mai mare comunitate de români (peste un milion de conaționali trăiesc și muncesc acolo), iar această schimbare legislativă îi vizează în mod direct.
Cele 500.000 de semnături necesare pentru referendumul privind cetățenia au fost strânse deja, după o accelerare neașteptată a ritmului de strângere de adeziuni din ultimele zile.
Data referendumului pentru cetățenie, în aprilie sau mai
Referendumul va fi supus la vot împreună cu întrebarea privind autonomia diferențiată. Data votului, care nu a fost încă stabilită, va fi în lunile aprilie sau mai.
„Referendumul privind cetățenia, promovat de diferite realități, printre care și Più Europa, tocmai a atins cele 500 000 de semnături necesare”, a anunțat secretarul Più Europa, Riccardo Magi, citat de presa din Peninsulă.
Platforma de semnături online a Ministerului Justiției din Italia a permis colectarea semnăturilor la o viteză care ar fi fost de neconceput până acum.
Acum procesul privind reforma pentru cetățenie continuă cu etape tehnice la Curtea Supremă și la Curtea Constituțională.
În lunile următoare, va fi stabilită data referendumului, care va avea loc între 15 aprilie și 15 iunie 2025.
Ce pași mai trebuie făcuți pentru schimbarea legii în urma referendumului
În luna februarie a anului viitor, președintele Italiei, Sergio Mattarella va stabili data referendumului.
Votul va avea loc, așa cum prevede legea din 1970, într-o duminică între 15 aprilie și 15 iunie.
Cetățenii Italiei vor avea șase buletine de vot
Anul viitor, cetățenii italieni vor avea cu șase buletine de vot: unul privind reforma cetățeniei, unul privind autonomia diferențiată și patru pentru referendumul CGIL privind munca.
Referendumul privind cetățenia prevede o modificare a legii din 1992, care reglementează în prezent cetățenia în Italia.
Acum, orice persoană care dorește să devină cetățean italian trebuie să fi locuit în țară timp de cel puțin zece ani fără întrerupere. În plus, există o serie de alte cerințe în scopuri fiscale (respectarea obligațiilor fiscale) și nu numai (vorbirea limbii italiene, integrarea economică și socială).
În urma acestei schimbări legislative, aproximativ 2,5 milioane de persoane ar avea imediat dreptul de a obține cetățenia: este vorba de adulți, dar și de copiii minori ai acestora, care devin automat cetățeni dacă părinții lor sunt cetățeni.
Cetățenia ar putea fi luată cu cinci ani mai devreme
Referendumul penru cetățenie ar permite cel puțin ca formalitățile să înceapă cu cinci ani mai devreme.
Romînii din Peninsulă ar fi printre principalii beneficiari ai acestei legi. La 1 ianuarie 2024, în Italia se aflau 1.083.774 de români, conform Institutului Național de Statistică din Italia (ISTAT).
În ultimii ani, numărul românilor care trăiesc în Italia a fluctuat, reflectând tendințele migrației și schimbările economice atât în România, cât și în Italia.