Carmen Negoiță nu s-a abținut nici la nuntă. A găsit un loc liniștit și s-a uitat la emisiunea preferată
- Maria Pană
- 10 septembrie 2024, 21:08
Carmen Negoiță nu pare să aibă limite atunci când e vorba despre emisiunea Asia Express, la care participă. Prezentă la nunta unor prieteni. Vedeta a găsit soluția să se uite, chiar dacă nu a fost tocmai ortodoxă.
Emisiunea la care a participat a ținut-o departe de nuntă
Carmen Negoiță nu și-a neglijat fanii, dar nici Asia Express. Chiar dacă unul dintre episoade a prins-o într-o ipostază mai puțin favorabilă. Aceasta a fost invitată la nunta unor prieteni, deci nu se putea uita la emisiune. Cu toate acestea, a mers la baia localului, unde a tras cu ochiul și la înregistrarea online. De acolo le-a transmis și fanilor câteva mesaje.
Cert este că pe măsură ce telespectatorii văd din ce în ce mai multe aventuri, transmit și mesaje care nu au legătură cu susținerea participanților, din contră. De această dată victimă le-a fost Ioana State, iar Carmen Negoiță a simțit nevoia să îi ia apărarea. Aceasta le-a explicat internauților de pe contul ei că nu i se pare normal valul de ură la care a fost supusă Ioana.
Vedeta a sărit în apărarea Ioanei State
Mai exact, aceasta a fost ”certată” online, că de ce s-a dus acolo, având în vedere că nu are condiție fizică. ”În caz că nu ați înțeles formatul acestei emisiuni, despre asta este vorba, Toti am mers acolo să ne punem în situații în care nu suntem puși în mod normal. Nu suntem buni la toate. Unii sunt mai sportivi, alții sunt artisti, asta este și frumusețea show-ului.
Dar cei care aruncă cu hate și simt nevoia să jignească anumite persoane. La modul acesta mi se pare că au niște frustrări maxime. În general nu critică cei care au realizat ceva în viață, ci cei care stau cu fundul în sus pe canapea. Și de acolo se cred atotștiutori, psihologi, aruncă ei cu vorbele, dar în viața lor nu au făcut nimic notabil”, a spus Carmen Negoiță.