Titlurile de stat Fidelis domină piața. Numărul de investitori a crescut considerabil

Titlurile de stat Fidelis domină piața. Numărul de investitori a crescut considerabil Investiții. Sursa foto: pixaby.com

Titlurile de stat Fidelis domină piața. Jumătate din valoarea rundelor de finanţare din ultimii 6 ani, 7,2 miliarde de euro din cele aproximativ 14 miliarde de euro, s-au desfăşurat sub forma titlurilor de stat Fidelis, a anunțat Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti.

„Prin intermediul celor 18 oferte, derulate începând cu anul 2020, Ministerul de Finanţe a atras de la populaţie prin intermediul bursei aproape 35 de miliarde de euro. Important pentru dezvoltarea Bursei de Valori Bucureşti pentru că, dacă ne uităm la ultimii 6 ani, o treime din numărul de listări desfăşurate la bursă s-au desfăşurat sub forma titlurilor de stat Fidelis. Dacă ne uităm la valoare, 50% din valoarea rundelor de finanţare din ultimii 6 ani, adică 7, 2 miliarde de euro din cele aproximativ 14 miliarde de euro, s-au desfăşurat sub forma titlurilor de stat Fidelis”, a spus Radu Hanga.

Titlurile de stat Fidelis domină piața

În ultimii 6 ani au avut loc 213 runde de finanţare, în valoare de 14 miliarde de euro. Alexandru Petrescu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, a declarat că numărul investitorilor a ajuns la 202.377, iar cei care deţin titluri de stat Fidelis sunt 37.477, aproximativ 18% din numărul de investitori.

Ministerul Finanţelor (MF) a atras aproape 1,7 miliarde lei şi, respectiv, peste 311 milioane euro (valori însumând peste 3,2 miliarde lei – 650 milioane euro), prin a patra ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populaţie (FIDELIS) derulată în acest an prin sistemele Bursei de Valori Bucureşti.

Ne puteți urmări și pe Google News
Bani, salarii

Bani. Sursa foto: Arhiva EVZ

Au fost investite sume record

„Pentru a doua oară în acest an, au fost investite sume record pentru emisiunile Programului FIDELIS. Cele peste 230.000 de subscrieri în titlurile de stat FIDELIS de până acum se integrează perfect în dinamica investiţiilor persoanelor fizice pe piaţa de capital şi reuşesc să atragă surse importante de finanţare pentru statul român. Instrumentele oferite în cadrul acestui program sunt îmbunătăţite constant pentru a ne adapta cerinţelor investitorilor. În ceea ce priveşte componenta socială, ne mândrim cu cei peste 11.000 de donatori-investitori care au subscris până acum peste 1,4 miliarde lei. Ca element de noutate, această ediţie, în afară de instrumentul dedicat donatorilor, a adus scadenţa de 5 ani, pentru cei ce urmăresc investiţii de lungă durată, cu risc minim şi dobândă competitivă”, a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, citat în comunicat.

Fidelis

Fidelis. Sursa foto Youtube

România, o destinație atractivă pentru investiții

Ministerul Finanțelor a aratăt, din nou, că România este o destinaţie atractivă pentru investiţii.Adrian Tănase, directorul general al BVB, a felicitat Ministerul Finanțelor.

Ministerul Finanţelor a demonstrat încă o dată că România este o destinaţie atractivă pentru investiţii, suma totală de peste 10 miliarde lei atrasă în acest an reprezentând aproape o treime din suma totală atrasă în ultimii cinci ani. Cele două recorduri stabilite în acest an, în ediţiile din aprilie şi august, de peste 3 miliarde lei fiecare, reprezintă o creştere importantă faţă de anii precedenţi şi subliniază succesul continuu al programului Fidelis. Felicităm Ministerul Finanţelor pentru această realizare, sindicatul de brokeri care a intermediat oferta şi partenerul emisiunii Rock FM pentru contribuţia la promovarea programului şi la creşterea gradului de conştientizare a publicului cu privire la importanţa investiţiilor în titlurile de stat şi a donării de sânge”, a spus, la rândul său, Adrian Tănase, directorul general al BVB.

Revista presei