Forțele pro-ruse din țară, cel mai mare pericol pentru Republica Moldova

Forțele pro-ruse din țară, cel mai mare pericol pentru Republica MoldovaSursa foto: Arhiva EVZ

Campaniile de dezinformare a populației, desfășurate de forțele pro-ruse din țară, reprezintă ce mai mare amenințare pentru Republica Moldova. Analistul politic Igor Boțan a explicat că în Moldova este o societate divizată și forțele pro-ruse din țară, folosind surse financiare imense de peste hotare, în special din Rusia, duc o luptă politică pentru a dezinforma cetățenii.

„Partea bună este că în sfârșit Uniunea Europeană a ajuns la concluzia că Moldova, Ucraina, Georgia, eventual, Armenia nu trebuie lăsate în zona gri, a precizat expertul permanent al proiectului”, a declarat Igor Boșanc la dezbaterea „Moldova de la Pactul Ribbentrop-Molotov la Independență”, organizată de Agenția de presă IPN.

Potrivit lui Igor Boțan, în cadrul unei conferințe de la Davos, un înalt reprezentant al Uniunii Europene a spus că ar fi o mare greșeală ca Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, care doresc să se rupă de fostul spațiu sovietic, să fie lăsate în zona gri. Dacă îmbrățișează valorile Uniunii Europene, ar trebui să fie ajutate să-și parcurgă această cale pentru a deveni țări membre ale Uniunii Europene, atunci, evident, când vor satisface criteriilor și standardelor Uniunii Europene, a menționat Igor Boțan, citând reprezentantul european.

Ambițiile Federației Ruse

Igor Boțan a subliniat că trebuie luate în considerare și ambițiile Federației Ruse care este „mânată de sentimentul de revanșismˮ. Acest lucru a ieșit în public atunci când președintele rus Vladimir Putin în vara anului 2020, cu ocazia unei aniversări legate de victoria asupra Germaniei naziste, într-o publicație americană a justificat revanșismul german care a stat la baza celui de-al Doilea Război Mondial, acuzând statele europene că au umilit Germania după Primul Război Mondial, a spus expertul.

Putin  este în postura de Petru cel Mare

Vladimir Putin

Vladimir Putin. Sursa foto: Arhiva EvZ

Analistul politic a mai declarat că, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, pentru Republica Moldova contează narativele pe care le promovează autoritățile ruse, inclusiv președintele Vladimir Putin care o numește pe Ucraina „anti-Rusiaˮ. Expertul a continuat că membrii marcanți ai partidului de guvernământ „Edinaia Rossiaˮ la fel spun foarte clar că Ucraina și ucrainenii nu trebuie să existe.

„În aceste circumstanțe sigur că dacă președintele Putin, așa cum spunea public, este în postura de Petru cel Mare care adună teritoriile pe care le consideră rusești și menționează că hotarele Rusiei nu se termină nicăieri, noi ca cetățeni ai Republicii Moldova, fosta parte a Imperiului Sovietic, trebuie să ne considerăm amenințațiˮ, a conchis Igor Boțan.