În 1969, El Salvador și Honduras au purtat un conflict de patru zile care a costat mii de vieți și a strămutat alte mii. O luptă sângeroasă cunoscută sub numele de Războiul Fotbalului.

Scorul era de 2-2 după 90 de minute la Stadionul Azteca din Mexico City. Acesta a fost al treilea meci dintre Honduras și El Salvador în mai puțin de trei săptămâni. Miza era calificarea pentru Cupa Mondială din 1970 din Mexic. O competiție la care niciuna dintre țări nu mai participase vreodată. Honduras a câștigat primul meci cu 1-0 în capitala lor, Tegucigalpa, doar pentru ca El Salvador să triumfe 3-0 acasă, în San Salvador. Relatările despre violențe au umbrit ambele meciuri.

Cum a început totul

Când meciul decisiv a intrat în minutul 11 al prelungirilor, Mauricio "Pipo" Rodríguez din El Salvador a sprintat în careul de 16 metri pentru a întâlni o centrare și a strecurat mingea pe lângă portarul hondurian Jaime Varela. "Când am marcat golul, am crezut că nu e posibil ca ei să mai egaleze," spune Rodríguez, la 50 de ani după meciul crucial. "Eram sigur că, cu acel gol, vom câștiga." El Salvador a rezistat și a câștigat cu 3-2. Jucătorii s-au îmbrățișat, au dat mâna și au părăsit terenul. În mai puțin de trei săptămâni, țările lor erau în război.

El Salvador - aproximativ de dimensiunea Țării Galilor - avea o populație de aproximativ 3 milioane în 1969. Majoritatea țării era controlată de o elită latifundiară, lăsând foarte puțin spațiu pentru fermierii săraci salvadorieni. Honduras - de asemenea dominat de un număr mic de latifundiari - era de cinci ori mai mare. În acel an, avea o populație de aproximativ 2,3 milioane.

Ca urmare, pe tot parcursul secolului XX, salvadorienii au emigrat în Honduras pentru a profita de terenurile agricole mai disponibile. Aproximativ 300.000 de salvadorieni locuiau în statul vecin în acel an.

Elita latifundiară mică din El Salvador a susținut emigrarea în masă, deoarece aceasta reducea presiunile asupra pământurilor lor și cererile de redistribuire a acestora. Dar sosirea migranților a stârnit resentimente în rândul țăranilor hondurieni care luptau pentru mai mult pământ de la propria lor elită în acea perioadă. Așa că guvernul hondurian a adoptat o lege de reformă agrară pentru a diminua tensiunile.

Autoritățile s-au concentrat nu pe pământurile deținute de elite, ci pe terenurile ocupate de migranți. Președintele hondurian Oswaldo López Arellano a început să deporteze mii de salvadorieni înapoi acasă.

Degenerarea conflictului

"În mare măsură, acest război a fost despre terenuri disponibile, prea mulți oameni într-un spațiu prea mic, și oligarhia conducătoare pur și simplu a alimentat focul prin intermediul presei," a spus Dan Hagedorn, autorul cărții The 100 Hour War, care detaliază conflictul.

Guvernul președintelui salvadorian Fidel Sánchez Hernández s-a străduit să facă față numărului mare de migranți care se întorceau, în timp ce latifundiarii din țară au început să facă presiuni pentru acțiuni militare, iar în ziare au apărut relatări inflamatorii despre persecuții și chiar acuzații de viol și crimă.

A fost în mijlocul acestei furii în creștere când țările s-au întâlnit pe terenul de fotbal. "Existau probleme politice mult mai mari," a spus Ricardo Otero, un jurnalist sportiv mexican la Univision. "Dar a existat această coincidență a trei meciuri pentru a se califica la Cupa Mondială din 1970. Nu a ajutat. Fotbalul aici [în America Latină] este foarte, foarte pasional - atât în bine, cât și în rău."

"Simțeam că avem o datorie patriotică să câștigăm pentru El Salvador," a spus Rodríguez. "Cred că ne era tuturor teamă să pierdem, pentru că, în acele circumstanțe, ar fi fost o dezonoare care ne-ar fi urmărit pentru tot restul vieții. "Ceea ce nu știam era semnificația acelei victorii și importanța istorică a acelui gol - că va fi folosit ca un simbol al unui război."

"Ce se întâmplă?"

Pe 27 iunie, în timp ce jucătorii se pregăteau pentru meciul decisiv din acea seară în capitala Mexicului, El Salvador a rupt relațiile diplomatice cu Honduras.

Ministrul de Interne Francisco José Guerrero a spus că aproape 12.000 de salvadorieni au părăsit Hondurasul după al doilea meci. Ziarul The Guardian a raportat că el a dat vina pe "presupusa persecuție... care provine dintr-un meci internațional de fotbal."

A doua zi după meci, agenția de știri americană UPI a publicat un articol cu titlul "Războiul fotbalului câștigat de El Salvador, 3-2". Potrivit raportului, 1.700 de polițiști mexicani au asistat la meci pentru a preveni violența. În plus, fanii salvadorieni au scandat "criminali, criminali" din tribune.

"Oamenii din străinătate l-au stigmatizat ca fiind golul care a început războiul," a spus Rodríguez. "Războiul ar fi avut loc cu sau fără acel gol."

În zilele care au urmat, ciocnirile de la graniță s-au intensificat. Pe 14 iulie, El Salvador a ordonat forțelor sale să invadeze Hondurasul și a lansat avioane de război pentru a bombarda țara.

Domnul Hagedorn, care servea în armata americană la acea vreme în Zona Canalului Panama, stătea la un birou lângă teleimprimatorul bazei sale. "Ori de câte ori primeam orice fel de alertă, acel aparat începea să ciripească și să imprime lucruri automat, pe cont propriu," și-a amintit el. "Îmi amintesc foarte clar - a început să ciripească și a continuat, a continuat. Am zis, 'Ce naiba se întâmplă?'. Așa că ne-am dus și ne-am uitat la el - atunci am realizat că salvadorienii invadaseră Hondurasul."

3.000 de oameni au murit atunci

Jurnalistul polonez Ryszard Kapuscinski a fost unul dintre puținii corespondenți străini din zonă când a început invazia. După spusele lui, a trimis unele dintre primele rapoarte despre conflict din Tegucigalpa în acea noapte - folosind pe rând singurul teleimprimator din țară, după președintele López Arellano, care comunica cu ambasadorul său din SUA despre invazie.

Kapuscinski a scris ulterior despre timpul petrecut în Honduras. El a imortalizat numele conflictului în memoriile sale din 1978, The Soccer War. În acestea, el povestește cum a văzut graffiti cu mesajele "Nimeni nu bate Honduras" și "Ne vom răzbuna pentru 3-0."

Până când Organizația Statelor Americane a reușit să aranjeze un armistițiu pe 18 iulie, se estima că aproximativ 3.000 de oameni muriseră - majoritatea civili hondurieni. Mulți alții au fost strămutați de lupte. Sub presiunea internațională, El Salvador și-a retras forțele din Honduras în august.

Iar durerea nu s-a terminat acolo. Comerțul dintre cele două națiuni a încetat pentru decenii și granița a fost închisă.

Tensiunile continuă și astăzi

Dr. Mo Hume, lector la Universitatea din Glasgow, a spus că problemele interne din El Salvador care au cauzat Războiul Fotbalului - o elită mică latifundiară și un număr mare de fermieri deposedați - ar afecta țara pentru decenii de acum înainte.

"Întrebările socioeconomice mai mari care făceau parte integrantă din războiul de fotbal au fost cauza principală a războiului civil [din El Salvador] din 1979 până în 1992," a spus ea. Se crede că peste 70.000 de oameni au murit în conflict.

Încă există tensiuni între El Salvador și Honduras. Disputele de frontieră între cele două părți continuă până în ziua de azi, în ciuda unei hotărâri a Curții Internaționale de Justiție (CIJ) pe această problemă. Dar pentru omul care a marcat golul decisiv pentru El Salvador, nu amărăciunea este cea pe care o amintește.

"Pentru mine, acel gol va fi întotdeauna o sursă de mândrie sportivă," a spus Rodriguez. "Ceea ce sunt sigur este că autoritățile și politicienii au folosit victoria noastră sportivă pentru a glorifica imaginea El Salvadorului."

Și, în ciuda a ceea ce a urmat, Rodriguez a spus că echipa El Salvador a păstrat o "apreciere și respect" imensă pentru adversarii lor hondurieni. "Nici din partea jucătorilor din Honduras, nici din partea noastră, meciurile nu au fost între inamici, ci între rivali sportivi," a spus el, relatează BBC.