Temperaturi suportabile în Republica Moldova, nu sunt șanse de precipitații

Temperaturi suportabile în Republica Moldova, nu sunt șanse de precipitațiiCaniculă. Sursa foto: Freepik

Republica Moldova. Zi liniștită, azi, 14 august, în Republica Moldova, din punct de vedere al condițiilor meteo. Maximele de miercuri rămân la valori obișnuite pentru această decadă a lunii, cerul va fi senin, nu sunt șanse de apariție a ploilor, după cum au informat meteorologii.

Valorile termice sunt cuprinse între 26 și 29 de grade Celsius, iar minima va coborî până la valoarea de 17 grade.

Vremea din Republica Moldova se încadrează în parametri normali, miercuri, 14 august

Vor fi 29 de grade Celsius la Cahul, la Bălți și la Chișinău se vor înregistra 27 de grade, iar la Briceni, Rîbnița și Ștefan-Vodă se anunță 26 de grade Celsius.

Mâine, temperaturile sunt într-o ușoară creștere, după cum au informat specialiștii, iar maximele vor varia între 29 și 30 de grade. Va fi cer parțial înnorat în majoritatea regiunilor Republicii Moldova, dar cu șanse minime de apariție a ploilor.

Canicula se revarsă și azi peste toată România, maximele ajung la 39 de grade Celsius

În România, azi, canicula va fi chiar și mai apăsătoare, decât ieri, în Banat, Oltenia și în mare parte din Muntenia, după cum au informat specialiștii de la ANM. Temperaturile vor ajunge la valoarea de 39 de grade Celsius.

Canicula

Canicula. Sursa foto: Pixabay

Disconfortul termic va fi unul foarte ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Pe de altă parte, ăn restul teritoriului, maximele se vor încadra în general între 28 şi 36 de grade Celsius. Și  va fi caniculă, în Crişana şi doar pe alocuri în Transilvania şi în sudul Moldovei. Acolo nde disconfortul va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge izolat pragul critic de 80 de unităţi, au mai transmis specialiștii.

De asemenea, cerul va fi mai mult senin, exceptând în orele amiezii şi seara, zona de munte dar şi estul teritoriului, unde vor fi unele înnorări şi pe alocuri ploi slabe de scurtă durată şi descărcări electrice.