Cât de periculoasă e epidemia de mpox din Congo. Ce se știe despre „variola maimuței”
- Iulia Moraru
- 8 august 2024, 17:03
Congo. Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a anunțat miercuri că va fi convocat un comitet de urgență pentru a analiza dacă epidemia actuală de mpox, anterior cunoscută ca variola maimuței, din Republica Democrată Congo constituie o urgență de sănătate publică de importanță internațională.
Epidemia de mpox din Congo a atins deja aproximativ 27.000 de cazuri și a cauzat peste 1.100 de decese, majoritatea în rândul copiilor, de la începutul anului 2023.
Epidemia de mpox ar putea fi declarată urgență de OMS
Organizația a anunțat confirmarea a încă 50 de cazuri de mpox și suspiciuni de multiple alte cazuri în patru țări – Burundi, Kenya, Rwanda și Uganda – unde până acum nu au fost raportate infecții.
Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, a declarat că a luat decizia de a convoca un comitet de urgență din cauza extinderii virusului mpox în țările vecine și a riscului de răspândire internațională atât în Africa, cât și în alte regiuni.
Un comitet de urgență este format din experți internaționali care oferă consultanță tehnică și fac recomandări Directorului general al OMS pentru a evalua dacă un focar de boală reprezintă o „urgență de sănătate publică de interes internațional”, care este cel mai ridicat nivel de alertă al agenției.
Decizia finală este emisă de Directorul general.
Reuniunea comitetului de urgență va avea loc în curând
OMS a anunțat că va reuni comitetul de urgență în cel mai scurt timp posibil, fără a specifica data exactă a întâlnirii sau alte informații suplimentare.
„Am deblocat un milion de dolari din fondul de contingenţă al OMS pentru situaţii de urgenţă pentru a sprijini intensificarea răspunsului şi intenţionăm să deblocăm şi mai mult în zilele următoare”, a declarat Tedros.
Șeful OMS a menționat că agenția a început procesul de autorizare pentru utilizarea de urgență a două vaccinuri împotriva mpox: Jynneos de la Bavarian Nordic și KM Biologics LC16, cu scopul de a accelera accesul la acestea.
În iunie, autoritățile din Congo au aprobat utilizarea ambelor vaccinuri.
Tulpina se răspândește rapid în mai multe țări
Epidemia a început cu o tulpină endemică, denumită Clade I. Totuși, noua variantă, Clade Ib, pare să se transmită mai ușor prin contactul apropiat obișnuit, lucru observat în special în rândul copiilor.
Tedros de la OMS a anunțat că tulpina Clade Ib a fost confirmată în Kenya, Rwanda și Uganda, în timp ce tulpina din Burundi este încă supusă analizei, potrivit News.ro.