Jocurile Olimpice 2024. Când va debuta echipa feminină de gimnastică artistică

Jocurile Olimpice 2024. Când va debuta echipa feminină de gimnastică artistică Lotul de gimnastică al României. Sursa foto: Facebook

Jocurile Olimpice 2024. Antrenorii lotului olimpic au decis ordinea în care vor concura, în prima subdiviune a calificărilor la Jocurile Olimpice de la Paris, gimnastele care reprezintă România.

Jocurile Olimpice. Când va debuta echipa feminină de gimnastică artistică

Așadar, antrenorii lotului olimpic format din Corina Moroșan, Camelia Voinea, Patrick Kiens, Florin Cotuțiu și Daymon Jones, au decis ordinea în care vor evolua gimnastele din echipa României. Echipa feminină de gimnastică a țării noastre va debuta la bârnă, duminică.

Ordinea în concurs pentru gimnastele noastre va fi următoarea:

Prima rotaţie, bârnă: Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă, Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea;

Ne puteți urmări și pe Google News

A doua rotaţie, sol: Amalia Ghigoarţă, Lilia Cosman, Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea;

A treia rotaţie, sărituri: Amalia Ghigoarţă, Lilia Cosman, Ana Maria Bărbosu (2 sărituri, concurează şi pentru finala aparatului), Sabrina Maneca Voinea;

A patra rotaţie, paralele: Andreea Preda, Amalia Ghigoarţă, Lilia Cosman, Ana Maria Bărbosu.

Ar putea fi o imagine cu 8 persoane, trambulină şi textJocurile Olimpice. Sursa foto: Facebook.

La ce oră va evolua echipa României

Potrivit Federației Române de Gimnastică, echipa României va intra în competiţie de la ora 10.30, alături de sportivele din Marea Britanie şi din alte două grupe mixte. Concursul se va ține la Bercy Arena.

De asemenea, la Jocurile Olimpice de la Paris a participat și gimnastul Andrei Muntean. Sportivul și-a încheiat evoluția la paralele în prima subdiviziune a concursului olimpic de calificare. Este singurul gimnast român prezent în întrecerea masculină și a fost notat cu 14.366.

Ar putea fi o imagine cu 5 persoane şi textJocurile Olimpice. Sursa foto: Facebook.

Doar 90 de secunde a durat execuția sa în concursul olimpic de gimnastica. Gimnastul român a concurat în calificări la paralele. Acesta a fost notat cu 14.366 și așteaptă finalul zilei pentru a vedea dacă s-a calificat în finalele pe aparate. Mai trebuie menționat faptul că Andrei Muntean își împlinește un mare vis. Gimnastul participă, după 8 ani, din nou la Jocurile Olimpice.

Potrivit Federației Române de Gimnastică, finaliștii pe aparate, la individual și în întrecerea pe echipe vor fi stabiliți după rezultatele din Subdiviziunea a III-a.

Revista presei