Viktor Orban, pus la colț. UE pregătește o reacție după turneul din Rusia și China

Viktor Orban, pus la colț. UE pregătește o reacție după turneul din Rusia și China Comisia Europeană. Sursa foto: Dimitris Vetsikas/ Pixabay

Bruxelles. Viktor Orban reprezintă de mai multă vreme o problemă pentru Uniunea Europeană. Iar ultimele acțiuni, după preluarea președinției rotative a Consiliului UE, au stârnit indignare la nivelul blocului comunitar.

Reprezentanții statelor blocului comunitar analizează reacția la turneul pe care premierul maghiar la întreprins în Rusia și în China comunistă. Oficialii europeni au subliniat, în mai multe rânduri că. acesta nu a avut mandat pentru a discuta în numele Europei Unite.

UE se distanțează de Viktor Orban

Miniștrii de Externe ai statelor membre ale Uniunii Europene au fost convocați luni, 22 iulie, la Bruxelles. Ei vor discuta, pentru prima oară, despre vizitele lui Viktor Orban în Ucraina, Rusia, China comunistă și Statele Unite. În urma reuniunii se vor analiza posibile reacții ale blocului comunitar la acest turneu pentru care nu a existat acordul Bruxelles-ului.

Toate statele UE, cu excepția Slovaciei, și instituțiile comunitare au condamnat întâlnirile cu Vladimir Putin, Xi Jinping și cu Donald Oficialii europeni au subliniat că acesta nu avea mandat ca să angajeze Uniunea Europeană, în discuții despre războiul din Ucraina.

Ne puteți urmări și pe Google News

La nivelul Uniunii Europene, părerile sunt împărțite în legătură cu „problema” Viktor Orban. La acest moment nu există consens cu privire la modalitatea de condamnare a acțiunilor premierului maghiar. O parte din țările membre vor să boicoteze reuniunile informale organizate de Ungaria în timpul preşedinţiei semestriale a Consiliului UE. Se propune trimiterea unor oficiali de rang inferior în locul miniştrilor de resort.

În favoarea acestei decizii sunt țările baltice, Polonia și o parte din statele nordice. Acestea au avertizat că miniștrii lor nu vor merge la Budapesta. În schimb, Austria, aflată de asemenea, în siajul Moscovei, s-a distanțat de boicot.

Viktor Orban și Vladimir Putin

Viktor Orban și Vladimir Putin. Sursa foto: Viktor Orban/ Facebook

CE nu va participa la reuniunile informale

Viktor Orban primește o lovitură și din partea Comisiei Europene. Comisarii europeni nu vor participat la reuniunile informale de la Budapesta. Bruxelles-ul va trimite doar înalți funcționari, în baza unei decizii care a fost luată fără consultarea guvernelor membre. Informația a fost confirmată de mai multe surse oficiale.

Cu toate acestea, preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, va participa la summitul informal al liderilor europeni, programat pe 8 noiembrie în Ungaria. Chiar dacă Viktor Orban reprezintă o problmă, von der Leyen nu va lipsi de la reuniune.

Șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, ia în considerare de a înlocui reuniunea miniștrilor de externe de la Budapesta din 28 - 30 august. El dorește să organizeze un alt eveniment la Bruxelles. Borell așteaptă rezultatele discuțiilor de luni, înainte de a lua o decizie în acest sens.

Josep Borell

Josep Borell Sursa foto: EVZ

Viktor Orban nu este singurul subiect al ordinei de zi

La reuniunea de luni, 22 iulie, miniștrii de externe vor analiza nu doar cazul Orban. Ei vor discuta despre sprijinul militar pentru Ucraina, în special apărarea antiaeriană. Ungaria lui Viktor Orban se opune alocării sumei de 6,6 miliarde de euro din Fondul European de Sprijin pentru Pace pentru finanțarea livrărilor de armament pentru Ucraina.

În acest context, va exista și o discuție cu preşedinta Băncii Europene de Investiţii, Nadia Calvino. Subiectul va fi legat de rolul pe care organizaţia îl poate juca în promovarea investiţiilor în industria europeană de apărare.

Şefii diplomaţiilor europene vor discuta şi desprerăzboiul din Gaza, dar și despre posibilitatea escaladării în restul regiunii. În acest sens, sunt îngrijorătoare ciocnirile dintre armata israeliană şi miliţia şiită libaneză proiraniană Hezbollah de la graniţa cu Libanul. Uniunea Europeană ia în calcul susținerea forțelor armate libaneze.

Miniştrii de externe europeni vor aborda și posibilele teme de discuție la o eventuală reuniune a Consiliului de Asociere dintre UE şi Israel. Josep Borrell a invitat guvernul israelian la o astfel de întâlnire.

Revista presei