Dopurile atașate peturilor devin obligatorii în România

Dopurile atașate peturilor devin obligatorii în România

Începând cu 3 iulie, sticlele de plastic (PET) din România vor fi comercializate doar cu dopurile atașate, conform unei măsuri impuse de Uniunea Europeană anul trecut. Decizia urmărește reducerea poluării cu plastic și a fost adoptată în ciuda unor reacții mixte din partea consumatorilor.

Multe capace de plastic nu erau reciclate corespunzător

Implementarea recipientelor cu dopurile atașate pentru băuturi precum apă și sucuri a generat discuții aprinse. Cu toate acestea, după mai bine de șase luni, majoritatea oamenilor s-au obișnuit cu noul format.

Iată doar câteva păreri culese în mod aleator, pe stradă, de către ProTV, „E cam enervant, dar trebuie să ne gândim la mediu./Ai tendința să-l rupi?/Da!”, spunea unul dintre cei intervievați. „Nu mă deranjează, oricum mulți aruncau capacele pe jos. Cei care sunt deranjați de capace, oricum le aruncă,” preciza un alt trecător. „Te obișnuiești. Cred că oamenii sunt enervați doar la început. În câteva luni va fi în regulă,” explica un al treilea. Totuși, anterior, multe capace de plastic nu erau reciclate corespunzător.

Mihnea Matache de la Greenpeace subliniază importanța acestei măsuri: „Plasticul are o durată de viață de aproximativ 1.000 de ani, timp în care se degradează în microplastice și nanoplastice. Aceste particule ajung în apă, sol și alimente, având potențialul de a afecta sănătatea umană, fiind corelate cu riscuri crescute de probleme cardiace și cerebrale.”

Recipientele cu dopurile atașate protejază viața sălbatică

Un alt motiv pentru introducerea recipientelor cu dopurile atașate este impactul asupra vieții sălbatice. Peste 100.000 de animale mor anual din cauza plasticului aruncat necorespunzător, confundat de acestea cu hrana, iar milioane de alte capace ajung în oceane, amenințând fauna marină.

Un pas important în îmbunătățirea reciclării în România a fost implementarea sistemului RetuRo, care a redus semnificativ numărul de ambalaje aruncate iresponsabil. În luna iunie, 325 de milioane de ambalaje au fost colectate prin automate de reciclare din magazine.

Reciclare

Reciclare. Sursa foto: Facebook / Mircea Fechet

„Vin o dată pe săptămână și fac cam 20 de lei. Mă amuz cu copilul, că o pun pe ea să le recicleze,” declara un părinte. „Aduc ambalajele pentru că mă încurcă în casă și îmi iau banii înapoi,” spunea altcineva.

Cu toate acestea, România se află pe ultimele locuri la nivel european în ceea ce privește reciclarea și riscă să nu își îndeplinească obiectivele asumate pentru 2025.

Ne puteți urmări și pe Google News