Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, consideră că procurorii trebuie să dispună efectuarea unei expertize cu privire la construcția drumului Leova-Bumbăta și, în cazul în care există suspiciuni de proces viciat, să acționeze în consecință.
Recean: E în interesul Guvernului această investigație
Iar concluziile acestei anchete, mai spune prim-ministrul Recean, trebuie să fie făcute publice și cei vinovați, indiferent cine ar fi, să plătească pentru faptele lor.
„Este în interesul guvernului și a întregii societăți ca procuratura să stabilească până la capăt și să facă expertiza pe care trebuie să o realizeze.
Noi acolo avem echivalentul a aproximativ nouă kilometri de drum și iată aceste expertize procuratura trebuie să le facă, să le pună pe masă, să le arate societății și dacă au fost încălcări, ele să fie pedepsite”, a declarat premierul Dorin Recean la Jurnal TV.
Premierul Dorin Recean și ancheta Procuraturii Anticorupție
Declarația premierului Republicii Moldova vine în contextul în care Procuratura Anticorupție a inițiat, în luna decembrie 2023, o cauză penală pentru abuz în serviciu în legătură cu drumul Leova-Bumbăta. Procurorii au suspiciuni cu privire la costurile pentru construcția acestui drum.
Procurorii anticorupție au efectuat, anterior, percheziții la birourile unor angajați ai Administrației de Stat a Drumurilor, precum și la companiile implicate în construcția și proiectarea acestei secțiuni de drum.
Iar în luna mai a acestui an, un angajat de la Administrația de Stat a Drumurilor a fost pus sub învinuire în cauza penală privind gestionarea frauduloasă a construcției drumului Leova-Bumbăta.
Acuzații de abuz în serviciu
Angajatul de la Administrația de Stat a Drumurilor este acuzat de abuz în serviciu în acest dosar. Procuratura Anticorupție acuză că, prin construirea acestui drum de acces, statul a fost prejudiciat cu circa 250 de milioane de lei.
Procuratura Anticorupție desfășoară investigații și cu privire la alți suspecți, însă nu a oferit nume sau detalii.
Reamintim că lucrările la drumul de acces către punctul de trecere a frontierei Leova-Bumbăta a început în toamna anului 2022. Valoarea totală inițială a proiectului a fost estimată la 250 de milioane de lei, dar ulterior prețul a crescut nejustificat, spun procurorii, cu alte 30 de milioane de lei.