Haos la STB. Nereguli grave la o linie de tramvai foarte circulată

Haos la STB. Nereguli grave la o linie de tramvai foarte circulată Sursă foto: Facebook/MetrouUsor

În timp ce lucrările de reparații la vechile linii de tramvai din Capitală abia au început, reprezentanții Asociației „Metrou Ușor” semnalează apariția unor presupuse nereguli grave în executarea acestora. Mai multe fotografii care circulă pe rețelele de socializare arată deficiențe serioase în implementarea proiectului, conform declarațiilor asociației.

Primăria Capitalei a intervenit prompt, solicitând explicații de la compania responsabilă cu lucrările, subliniind importanța respectării standardelor și calității în toate etapele procesului de reabilitare a infrastructurii de transport public.

Erori la linia cinci de tramvai din Capitală

Reprezentanții Asociației „Metrou Ușor” au semnalat printr-o serie de fotografii postate pe o rețea de socializare că lucrările de reparații la vechile linii de tramvai din Capitală prezintă deficiențe grave. Imaginile arată lipsa unor traverse și punerea în evidență a faptului că, în anumite locuri, șinele sunt lipite de fundațiile stâlpilor de iluminat.

„O linie de tramvai în general e concepută să aibă traverse la distanțe aproximativ egale tocmai pentru a se distribui greutatea tramvaiului atunci când acesta circulă și să se disipe zgomotul respectiv, vibrațiile. În acest caz aici observăm că este vorba de o distanță mult mai mare din cauza fundației stâlpului, care nu a fost corect executată”, a declarat pentru Pro TV Cristian Marin, reprezentantul Asociației „Metrou ușor”.

tramvai cinci

Sursă foto: Facebook/MetrouUsor

Aliniamente greșite, traverse lipsă

Potrivit reprezentanților Asociației „Metrou Ușor”, stâlpii sunt plasați descentrat și nealiniați în alte zone, ceea ce ar putea crea dificultăți în circulația viitoare a autobuzelor pe noul culoar unic.

Cristian Marin, reprezentantul Asociației „Metrou ușor”, a subliniat că una dintre principalele probleme ale noii infrastructuri de transport este dimensiunea autobuzelor, care sunt considerabil mai late în comparație cu dimensiunile prevăzute pentru zonele de staționare. Acest lucru creează dificultăți semnificative în gestionarea traficului în jurul stațiilor.

O altă preocupare majoră exprimată de acesta este amplasarea stâlpilor în zona centrală a căilor de acces, în loc să fie plasați pe lateralele acestora, ceea ce constituie un risc pentru vehiculele care tranzitează zona. Există temerea că oglinzile autobuzelor ar putea intra în coliziune cu acești stâlpi, punând în pericol siguranța și fluiditatea traficului în aceste zone aglomerate.

Una dintre cele mai importante linii de tramvai a intrat în reabilitare după două decenii

După 20 de ani de la ultimele reparații serioase, linia cinci, așa cunoscuta linie a corporatiștilor, e prima care a intrat în reabilitare. Se întâmpla în luna februarie, când administrația anunța că după reparații șina de tramai ar urma să fie prelungită până la centrul comercial din Băneasa. Un kilometru de șină de tramvai costă 40 de milioane de lei.

După erorile sesizate de asociații, Primăria Capitalei a cerut de urgență un punct de vedere din partea firmei care se ocupă de reparații, precum și Societății de Transport, ori Companiei Energetica. În contractul de finanțare pe care municipalitatea l-a semnat cu Comisia Europeană este menționată obligația ca noile tramvaie sosite în București să circule pelinii reabilitate.

 

Ne puteți urmări și pe Google News