„Comisia Santer” demisionează! Moment de impas al establishment-ului comunitar și în istoria construcției europene

La 15 martie 1999, istoria a înregistrat  o premieră deloc onorabilă în Uniunea Europeană. A fost prima dată când o Comisie Europeană în exercițiu a decis, în timp ce era prezidată de luxemburghezul Jacques Santer să își dea demisia.

Comisa Santer - motivația demisiei în bloc

Motivația demisiei acestei Comisii  a fost una simplă. Combustibilul scandalului la nivel comunitar se acumulase  încă din 1995-1996, adică înainte de completarea Tratatului de la Maastricht prin prevederi suplimentare care se vor adăuga în 1997, prin Tratatul de la Amsterdam. Establishment-ul comunitar îmbrățișase teza federalismului european, teză lansată încă din anii 80 de Altiero Spinelli dar care nu s-a materializat, mai ales din cauza profundei opoziții britanice.

Dar ce a dus la demisia în bloc a Comisiei Santer? Comisia, unde socialiștii europeni aveau câteva mandate, precum cel al spaniolului Manuel Marin, un veteran al aderării Spaniei la UE, deținător al mai multor mandate de comisar european sau al doamnei Edith Cresson, fost premier al Franței, avea o dispută cu Parlamentul European. Se știe că Parlamentul European votează inițiativele venite de la Comisia Europeană, după ce se consultă cu o altă entitate, Consiliul UE și după ce are loc un vot prin procedura co-deciziei, care este în fapt o procedură ordinară.

Parlamentul European votează atât Comisia Europeană cât și descărcările bugetare ale Comisiei. La finalul anului 1998 când au început să apară primele semne ale scandalului mocnit, Parlamentul trebuia să voteze „descărcările bugetare” ale anului 1996 (adică acele confirmări ale corectitudinii cheltuirii fondurilor), dar existau suspiciuni de abuzuri, de cheltuire oneroasă a fondurilor europene.

Comisia Santer: Cine au fost Manuel Marin Gonzales și Edith Cresson?

Manuel Marin Gonzales  a rămas în istoria construcției europene, drept părintele Programului Erasmus. În ciuda unor succese,  acest program a avut multe deficiențe și multe suspiciuni privind cheltuirea netransparentă a fondurilor. În Comisia Santer (Jacques Santer fusese prim-ministru al Ducatului Luxemburg), Manuel Marin Gonzales deținea mandatul esențial de   Comisar pentru Relații Externe.

Edith Cresson, un  extraordinar de abil politician francez, dar un om ascuns cu ambiții și interese oculte deținea atunci mandatul de Comisar pentru Tehnologie și Cercetare din partea Franței. Contra doamnei Cresson s-au formulat acuzații  legate derepartizarea pe criterii netransparente, arbitrare, a unor fonduri europene unor apropiați. Ba mai mult,  Edith Cresson și-a permis să angajeze în aparatul de lucru european oameni pe posturi pentru care nu aveau pregătire. De exemplu, Edith Cresson l-a numit pe Rene Berthelot un prieten, medic stomatolog în funcția de consilier personal și pe aceea de consilier pe probleme științifice, deși respectivul medic nu avusese o activitate științifică. Ba mai mult decât atât, Edith Cresson i-a prelungit mandatul de doi ani până când medicul a ales să se retragă din motive de sănătate.

Comitetul Independent care a anchetat situația a arătat că  euro-comisarul francez Edith Cresson era vinovată de comiterea unor acte de fraudă, prin angajarea unor persoane pe posturi pentru care nu aveau pregătire, prin favoritism.O dată dovedită acuzația, deși socialiștii au susținut-o în bloc, popularii europeni din Parlamentul European au reușit să voteze o moțiune contra acesteia. Practic, până la scandalul „Comisiei Santer”, nu a existat  o procedură clară internă a blocului comunitar privind demiterea, revocarea,  ori sancționarea unui comisar european dovedit a fi corupt. De aceea, s-a aplicat ultima ratio adică demisia în bloc a Comisiei Europene.

Epilog...

Legislația europeană reglementa atunci faptul că în cazul demisiei Comisiei Europene, fie se asigură interimatul de către demisionari, fie se numesc alții, tot interimari până la votarea unei alte Comisii de către noul Parlament European, care avea să rezulte după alegerile din 1999. Manuel Marin Gonzales a fost numit Președinte interimar al Comisiei Europene după demisia lui Jacques Santer. Manuel Marin Gonzales a fost și el acuzat că în numeoasele sale mandate de Comisar și de Vicepreședinte al Comisiei ar fi comis acte incompatibile cu funcția sa. Oficialul spanion s-a retras în Spania și a lucrat în diferite posturi naționale până la moartea sa în 2017.

Eurocomisarul francez Edith Cresson s-a adresat CJUE, pentru a-și dovedi nevinovăția. În 2006, după 7 ani de procese, CJUE a găsit-o vinovată pe doamna Edith Cresson de încălcarea obligațiilor,  atunci când a angajat un apropiat pe o funcție pentru care acesta nu avea calificare. Deși s-a cerut ca  oficialul francez al Comisiei Europene, Edith Cresson să restituie totalul sumelor salariale încasate în calitatea de Comisar European, dată fiind vârsta ei înaintată ( Edith Cresson avea 65 de ani în momentul demiterii, 72 de ani în momentul deciziei finale a CJUE, azi are 89 de ani), s-a considerat că demisia acesteia  a fost o sancțiune suficientă pentru faptele comise.

Așadar, anul 1999 a marcat necesitatea unei mult mai stricte audieri a candidaților nominalizați de către statele membre, pentru fotoliile de Comisar European, după cum s-a luat decizia ca OLAF să verifice mult mai riguros modul în care Comisia Europeană va cheltui banii comunitari.

Sursa foto: Wikipedia