Alegeri europene 2024: Macron și Attal peste tot, Hayer nicăieri

Alegeri europene 2024: Macron și Attal peste tot, Hayer nicăieriGabriel Attal / Sursa foto: Instagram

Cu câteva zile înainte de alegerile europene, președintele Emmanuel Macron și premierul său, Gabriel Attal, sunt omniprezenti în spațiul media, scrie Courrier International.

Presa străină vede acest lucru ca pe o ultimă încercare "de a promova lista taberei macroniste", chiar dacă asta înseamnă să o retrogradeze pe candidata sa, Valérie Hayer, în plan secund.

"Îmi pare rău, dau buzna", a spus Gabriel Attal în timpul sosirii surpriză pe platoul France Info, luni, 3 iunie, în mijlocul unui interviu cu candidata partidului său la alegerile europene, Valérie Hayer. Au urmat câteva minute dintr-un monolog al premierului, care au consumat din timpul alocat europarlamentarei.

Gabriel Attal a stârnit indignare

Cu această secvență, Gabriel Attal "a provocat indignare" și "a fost acuzat de sexism pentru că a "manterrupting" [contracția cuvintelor om și întrerupere, în limba engleză]" apariția televizată a colegei sale, indică cotidianul britanic "The Telegraph".

"Aceste atacuri au avut ecou la personalități politice din toate părțile, cărora intervenția neașteptată a lui Attal nu i-a făcut lui Hayer niciun favor: aceasta lasă impresia că este dată la o parte și este de prisos", se poate citi pe site-ul BBC.

"Femeile nu sunt preșuri", şi-a arătat indignarea candidata ecologistă Marie Toussaint, în timp ce candidata partidului France Insoumise, Manon Aubry, a văzut în această situaţie însăși definiția "mansplaining" [faptul că un bărbat repetă cuvintele interlocutoarei sale și îi explică ce ar trebui să înţeleagă ea]". Chiar și candidatul republican, François-Xavier Bellamy, a denunțat "o atitudine ușor macho".

Gabriel Attal s-a apărat declarând că a vrut pur și simplu să "încurajeze" candidata, care, la rândul ei, s-a declarat "mândră" că îl are alături.

"Deci, Gabriel Attal, mitocan sau victimă a spiritului francez?" se întreabă "Le Temps".

Macron și Attal, omniprezenți

Cotidianul elvețian observă că "recent, pentru a spori lista taberei macroniste, care se descurcă foarte prost în sondaje, președintele Republicii și prim-ministrul său se etalează într-adevăr în mod constant". Și cu câteva zile înainte de alegeri, cei doi șefi ai executivului își sporesc intervențiile, chiar dacă asta înseamnă să o retrogradeze pe Valérie Hayer în plan secund.

Emmanuel Macron, după ce s-a oferit să dezbată cu Marine Le Pen, a optat în cele din urmă pentru un interviu pe canalele TF1 și France 2 joi, 6 iunie, în cadrul comemorării a 80 de ani de la debarcarea în Normandia. Un eveniment care constituie "o secvență oportună, pe marea scenă internațională, chiar înainte de alegerile europene de duminică" și care "va permite locatarului Palatului Elysée să-și îmbunătățească statura alături de 25 de șefi de stat și de guvern", notează ziarul belgian "Le Soir".

Emmanuel Macron

Emmanuel Macron. Sursa foto: EPA/GONZALO FUENTES

Aspect pe care adversarii săi nu au omis să-l denunțe. "Liderii opoziției consideră că evenimentele prilejuite de Marea Debarcare și aparițiile la televiziune ale președintelui vor oferi taberei Macron un avantaj nedrept pe ultima sută de metri a campaniei", relatează "The Local". Finalmente, Arcom a anunțat marți, 4 iunie, că timpul de vorbire dedicat campaniei alegerilor europene de către președinte va fi dedus.

Macron s-a folosit de comemorare

În orice caz, cu acest discurs într-un moment foarte solemn, șeful statului "spera să reușească în continuare să convingă mii de cetățeni nemulțumiți și moderați să-i voteze tabăra – sau cel puțin să voteze împotriva extremei drepte", continuă "The Local".

Revista conservatoare britanică "The Spectator" mai amintește că Emmanuel Macron "a folosit deja cel de-al Doilea Război Mondial pentru a marca puncte politice: în aprilie 2017, s-a dus la Oradour-sur-Glane, în centrul Franței, unde soldaţii SS îi masacraseră pe cei 643 de locuitori pe 10 iunie 1944. Acest pelerinaj a avut loc chiar înainte ca alegătorii să meargă la vot pentru a decide dacă el sau Marine Le Pen va ajunge la conducerea țării".

Dar în ceea ce privește posibilitatea ca strategia să dea roade pentru președinte, "Le Soir" asigură că "doar cu câteva zile înainte de alegeri, tabăra lui încă vrea să creadă că poate întoarce lucrurile. Însă sondajele, unul după altul, prevestesc o victorie mare pentru extrema dreaptă și o sancțiune severă împotriva președintelui care este în funcție de șapte ani".

(Traducerea: Rodezia Costea, RADOR RADIO ROMÂNIA)