Un accident a avut loc în Capitală, pe Bulevardul Iuliu Maniu. Un șofer a reușit să provoace daune majore, după ce a pierdut controlul volanului. Acesta a scăpat cu răni ușoare, însă o femeie însărcinată a ajuns de urgență la spital.
Accident în București. Un șofer a provocat daune semnificative
Scenele au avut loc pe unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din Capitală. Nouă mașini și un scuter au fost avariate, după o șicanare în trafic.
În urma acestui accident, nouă mașini și un scuter au fost avariate. Pagubele au fost provocate de un șofer de 27 de ani, care era angajat al unei companii de ridesharing.
Șoferul a pierdut controlul volanului
În cursa sa spre client, șoferul ar fi pierdut controlul volanului. Astfel, autoturismul a lovit mai multe mașini și un scuter. Într-un final, mașina s-a răsturnat. Angajatul companiei de ridesharing a reușit să iasă singur din mașină.
Bărbatul a scăpat doar cu o serie de leziuni minore și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior, acesta a fost dus la Spitalul Universitar pentru investigații amănunțite. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. O femeie însărcinată, aflată într-una dintre mașinile avariate, ajuns la spital. Gravida a făcut un atac de panică.
Accident în București. Copil lovit de mașină
Un alt accident a avut loc duminică seara în Capitală. Un copil de 13 a fost lovit de mașină, după ce a încercat să fugă de oamenii străzii. În timp ce traversa neregulamentar, adolescentul a fost pus la pământ. Ulterior, acesta a fost transportat la spital, având leziuni la nivelul capului și al toracelui.
Soția șoferului auto, care se afla pe scaunul din dreapta, a mărturisit că băiatul a apărut brusc în fața mașinii. Conducătorul auto a fost testat pentru alcool, rezultatul fiind negativ.
De asemenea, la finalul weekendului, un șofer german s-a răsturnat cu mașina pe Transalpina. Bărbatul a suferit răni ușoare și a primit îngrijiri medicale la fața locului.