Ce se întâmplă în căsnicia Laurei Cosoi. „Nu este întotdeauna ușor”
- Emma Cristescu
- 27 mai 2024, 18:04
Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean sărbătoresc 9 ani de căsnicie. Actrița și soțul său au împreună trei fete, iar în curând, aceasta va aduce pe lume al patrulea copil. De ziua partenerului ei, Cosmin Curticăpean, blondina i-a făcut o declarație de dragoste celui cu care a ales să își petreacă viața.
Cum se înțelege Laura Cosoi cu soțul său
Laura Cosoi a declarat că nu a fost ușor să întrețină focul în căsnicie și că au mai apărut certuri, dar că au reușit să treacă peste orice. Ea i-a urat „La mulți ani” soțului său și i-a mulțumit că îi este alături în fiecare moment.
N-a fost mereu ușor
„2024 – 2012 – 2003 21 de ani de prietenie, azi 12 ani de relație, anul acesta 9 ani de căsnicie și în curând vine pe lume al patrulea pui în viața noastră. Nu știu dacă înseamnă mult sau puțin, dar știu că nu ne-am săturat deloc și că mai avem încă loc unul pentru celălalt. Nu este întotdeauna ușor, dar ne iubim. Mult! La mulți ani, iubitule bun! Iți mulțumesc că ești, la bine și la greu!”, a scris Laura Cosoi pe rețelele de socializare.
Laura Cosoi, despre soțul său
Actrița a povestit că soțul său îi face zilnic complimente și că o ajută cu copiii. Ea a declarat că acesta o lasă să doarmă mai mult dimineața și că are grijă de fetițele lui. Laura consideră că acestea sunt cele mai frumoase moduri prin care poți să îți arăți iubirea.
„Faptul că îmi face complimente zi de zi, întotdeauna are grijă să îmi spună că arăt bine, că sunt frumoasă și chiar mă face să cred ce spune. Dacă în trecut alte erau reperele legat de cum îți demonstra iubirea bărbatul de lângă tine, acum contează, de exemplu, că mă lasă să dorm mai mult dimineața, că se ocupă el de fete, că mă ajută în weekend, că facem totul împreună. Asta este declarația de dragoste, faptul că creștem acești copii împreună, de la egal la egal”, a spus artista pentru Click!