Măsurile tehnice pentru alegeri, stabilite de Guvern. Ce atribuții vor avea MAI, STS și alte instituții

Măsurile tehnice pentru alegeri, stabilite de Guvern. Ce atribuții vor avea MAI, STS și alte instituții Alegeri. Sursa foto: dreamstime.com

Măsuri tehnice pentru alegeri, stabilite de Guvern. Joi, Executivul a aprobat hotărârea de Guvern privind stabilirea măsurilor tehnice necesare pentru organizarea eficientă a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din 2024 și a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din 2024. De asemenea, s-a luat decizia de a aproba bugetul și cheltuielile necesare pentru pregătirea și desfășurarea în condiții optime a alegerilor din 9 iunie.

Vor fi comisii tehnice la nivel central și județean

Prin urmare, Guvernul a luat o serie de măsuri organizatorice și instituționale în vederea pregătirii, organizării și desfășurării alegerilor locale și pentru Parlamentul European, conform comunicatului de presă al Executivului.

Astfel, se prevede înființarea, pe durata alegerilor din 9 iunie 2024, a unor comisii tehnice la nivel central și județean, pentru coordonarea activităților care trebuie îndeplinite de autoritățile publice, stabilindu-se atribuțiile și componența nominală a acestor comisii.

Comisia tehnică centrală va evalua stadiul realizării acțiunilor privind pregătirea și organizarea alegerilor și va transmite Guvernului, dacă este necesar, propuneri pentru soluționarea problemelor întâmpinate.

Ne puteți urmări și pe Google News
Alegeri,

Sursa foto: Arhiva EVZ

Măsuri tehnice pentru alegeri, stabilite de Guvern

Totodată, sunt precizate în detaliu atribuțiile și responsabilitățile care revin Autorității Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Sănătății, Institutului Național de Statistică, Serviciului de Telecomunicații Speciale, prefecților și primarilor în pregătirea, organizarea și desfășurarea celor două scrutine.

Ce rol va avea MAI la alegeri

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a impus măsuri pentru menținerea și asigurarea ordinii și liniștii publice în localități pe întreaga durată a perioadei electorale. De asemenea, MAI are responsabilitatea de a asigura ordinea publică în apropierea secțiilor de votare și securitatea dosarelor întocmite de birourile electorale din țară în timpul transportului acestora la birourile electorale și la Biroul Electoral Central. De asemenea, MAI se ocupă de securitatea în timpul tipăririi, transportului și depozitării buletinelor de vot și a altor materiale necesare votării.

În plus, MAI, cu sprijinul Autorității Electorale Permanente (AEP), organizează instruirea prefecților și a subprefecților în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, privind organizarea și desfășurarea alegerilor din 9 iunie 2024. Prefecții, la rândul lor, cu sprijinul structurilor teritoriale ale AEP, sunt responsabili pentru organizarea instruirii primarilor și a secretarilor comunelor, orașelor și municipiilor, cu privire la sarcinile acestora în organizarea și desfășurarea alegerilor.

Hotărârea detaliază principalele măsuri tehnice care revin instituției prefectului, cum ar fi cele legate de materialele, documentele și tipizatele necesare desfășurării procesului electoral sau de confecționarea ștampilelor birourilor electorale de circumscripție și a ștampilelor de control ale secțiilor de votare din țară.

STS, funcții importante pentru centralizarea datelor

Responsabilitățile Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) se referă la dezvoltarea aplicațiilor informatice pentru verificarea dreptului la vot, centralizarea datelor din procesele-verbale privind rezultatele alegerilor, furnizarea datelor privind prezența la vot și asigurarea echipamentelor informatice și a serviciilor de telefonie specială necesare birourilor electorale.

Institutul Național de Statistică și direcțiile teritoriale vor furniza statisticeni necesari birourilor electorale, echipamentele necesare, inclusiv tehnică de calcul, consumabile și servicii, și se vor ocupa de tipărirea proceselor-verbale privind consemnarea rezultatelor votării.

Autoritățile locale vor oferi spații pentru organizarea secțiilor de votare, în timp ce Ministerul Sănătății va asigura măsurile necesare de sănătate publică la secțiile de votare.

Ministerul afacerilor externe, implicat în alegeri

Atribuțiile Ministerului Afacerilor Externe (MAE) sunt concentrate pe acțiunile necesare pentru organizarea secțiilor de votare din străinătate, în vederea desfășurării votului pentru membrii din România ai Parlamentului European.

De asemenea, hotărârea stabilește responsabilitățile Autorității Electorale Permanente (AEP) referitoare la modul de organizare și desfășurare a celor două scrutine, cum ar fi achiziționarea buletinelor de vot și a timbrelor autocolante sau coordonarea activităților privind funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, conform sursei citate.

În plus, actul normativ prevede că, pe lângă Biroul Electoral Central, birourile electorale de circumscripție județeană și biroul electoral de circumscripție a municipiului București, se vor organiza și funcționa centre de suport pentru relația cu publicul și cu birourile electorale ierarhic inferioare.