Elon Musk nu donează nici pentru Trump nici pentru Biden. Asta deși a donat în alte campanii electorale.
- Maria Pană
- 7 martie 2024, 16:55
Miliardarul Elon Musk a susținut că nu donează nici lui Donald Trump, nici președintelui Joe Biden, în această campanie. Declarația vine după întâlnirea lui Musk cu Trump, care a atras interesul pentru implicarea politică a lui Elon, având în vedere istoria donațiilor sale
Elon Musk a decis: nu donează pentru niciunul dintre candidații la prezidențiale. Asta în ciuda zvonurilor apărute după întâlnire cu Trump de la Palm beach, de la începutul lunii martie. Pe de altă paerte, Musk nu este un străin în materie de donații. Acesta a dat sute de mii de dolari partidelor în ultimii 20 de ani. Potrivit organizației nonprofit OpenSecrets.com, Musk a contribuit cu peste 574.500 de dolari la republicani și 542.000 de dolari la entitățile democrate.
În total, Musk a făcut donații totale de 1,2 milioane de dolari, cu o diferență de 32.500 de dolari în favoarea entităților politice republicane. Deși republicanii au beneficiat cel mai mult de bogăția lui Musk, antreprenorul nu s-a descris niciodată adeptul lor politic.
Elon Musk nu mai donează politic, doar umanitar
În 2018 – înainte de achiziționarea Twitter – Musk a răspuns unui utilizator care specula cu privire la înclinațiile sale politice și a afirmat: ”Ca să fiu clar, nu sunt un conservator. Sunt înregistrat independent și moderat politic. Nu înseamnă că sunt moderat cu privire la toate problemele.
Problemele umanitare sunt extrem de importante pentru mine și nu înțeleg de ce nu sunt importante pentru toată lumea”. Musk a susținut, de asemenea, că nu favorizează nici „stânga”, nici „dreapta”, susținând că preferă o abordare „centristă” a politicii.
Cea mai mare donație politică a fost de 50.000 de dolari
În 2022, el a făcut o declarație similară, postând: „deși este adevărat că am fost supus atacului nedrept și înșelător venit din partea liderilor democrați, motivația mea aici este pentru guvernarea centristă, care se potrivește cu interesele majorității americanilor”. Cea mai mare donație unică a lui Musk a fost de 50.000 de dolari, către campania de realegere a fostului șef de cabinet al Obama, Rahm Emanuel.
Acesta a candidat în cursa pentru primăria orașului Chicago în 2015. Deși însuși Musk susține în mod obișnuit că este un „centrist”, în ultimii ani a fost privit pe scară largă ca „îndreptându-se spre dreapta”