Vreme neschimbată în Republica Moldova, temperaturile sunt peste media perioadei

Vreme neschimbată în Republica Moldova, temperaturile sunt peste media perioadei Vremea. Sursa foto: Arhiva EVZ

În Republica Moldova, temperaturile sunt în creștere și astăzi, față de miercuri și se vor menține peste normalul acestei perioade a anului.

Vreme parțial însorită, astăzi, 22 februarie, în Republica Moldova, cu temperaturi de primăvară. Cerul va fi acoperit de nori parțial, iar soarele își va face apariția în multe momente ale zilei. Va fi cald pentru această perioadă, cu o maximă de 11 grade Celsius, în capitală, la Chișinău, dar și la Cahul.

Vremea rămâne caldă în Republica Moldova

Vor fi 10 grade la Briceni, Rîbnița, Bălți și Ștefan Vodă, în timp ce minima o să ajungă la valoarea de 4 grade, după cum au anunțat specialiștii meteo. Vântul va sufla fără intensitate pe parcursul zilei de joi. Temperaturile sunt în urcare și mâine, dar și în weekend. Maximele vor ajunge la 15, 16, respectiv 14 grade, recordul acestei săptămâni urmând să fie atins sâmbătă.

Astăzi, în România, valorile termice vor crește fața de ziua precedentă, iar cerul se va menține mai mult senin în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță temperaturi cu multe peste cele normale ale acestei perioade din an.

Ne puteți urmări și pe Google News
Prognoza meteo, Republica Moldova

Sursa foto: Pixabay

Cerul va prezenta înnorări temporare în nordul teritoriului, unde se vor înregistra ploi de scurtă durată. În restul țării, cerul o să fie mai mult senin, iar șansele de precipitații sunt reduse. La munte vor fi precipitații mixte în a doua parte a intervalului.

Temperaturi anormale în România

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale pe crestele montane și pe arii restrânse, cu viteze mai mici, în vest, nord-vest și în extremitatea de sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 16 grade Celsius, în timp ce minimele vor atinge -4 și 8 grade Celsius. Izolat se va semnala ceață dimineața.

În ceea ce privește condițiile meteo din București, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. De altfel, șansele de precipitații sunt reduse joi în Capitală. Temperaturile maxime se vor situa între 13 și 15 grade Celsius, iar minimele se vor încadra între 2 și 4 grade Celsius.