Cornel Dinicu vrea să reconstruiască partea afectată din complex: „Hidranții sunt încă funcționali”

Cornel Dinicu vrea să reconstruiască partea afectată din complex: „Hidranții sunt încă funcționali” Cornel Dinicu Sursa foto: Captura Video

Patronul complexului turistic Ferma Dacilor așteaptă rezultatele expertizei începute miercuri. Cornel Dinicu ar avea în plan să reconstruiască partea afectată a pensiunii. De altfel, acesta a precizat că hidranții sunt în continuare funcționali.

Update. Cornel Dinicu așteaptă concluziile specialiștilor legate de instalația de curent. Între timp, acestea le-a solicitat procurorilor să își poată ispăși arestul la domiciliu chiar în pensiunea din Tohani. De altfel, acesta ar intenționa să reconstruiască partea afectată a complexului. Cornel Dinicu a subliniat că hidranții sunt în continuare funcționali.

„Energia electrică ne-a chinuit foarte tare, ne-ar fi trebuit o linie de medie, și cumva și partea de energie a ajutat la nenorocire. A contribuit destul de tare pentru că, dacă centrala de avertizare incendii ar fi fost în funcțiune, ar fi sunat alarma. ”, a spus Cornel Dinicu.

De altfel, acesta a comentat și acuzațiile legate de asocierea lui cu lumea interlopă. Patronul de la Ferma Dacilor a recunoscut că a lucrat în zona de securitate a cluburilor din Regie.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Partea cu interlopul este relativă. Ce aș putea să spun? Să lămuresc ce? Am lucrat în București, așa cum am spus și în postare, băiat de la țară, sportiv, am lucrat în mare parte la securitatea discotecilor din regie și automat apăreau tot felul de situații unde trebuia să intervenim în forță. Atât... Asta îmi era meseria. Că l-am mai tras pe câte unul de păr? Nu cred că asta înseamnă să fii interlop. ”, a adăugat acesta.

 

Cornel Dinicu are noi solicitări pentru judecători, după ce a fost plasat sub arest la domiciliu. Principala cerere a patronului de la Ferma Dacilor este de a putea comunica în această perioadă cu soția lui. În cazul în care nu are acordul magistraților, a cerut să își ispășească arestul la domiciliu la pensiunea pe care o deține.

Cornel Dinicu vrea să comunice cu soția

Magistrații de la Judecătoria Ploiești  analizează marți solicitarea formulată de avocatul lui Cornel Dinicu.  Patronul de la Ferma Dacilor cere să poată comunica cu soția cu care locuiește în aceeași casă.

El este nemulțumit de faptul că nu are voie să vorbească cu soția sa.  În cazul în care solicitarea lui nu este aprobată de magistrați, Cornel Dinicu cere să fie mutat la pensiunea din Tohani.

Ferma Dacilor. Cornel Dinicu, noi solicitări către judecători

Ferma Dacilor. Sursă foto: arhivă EVZ

Cere aprobarea de a primi tratament stomatologic

Pe lângă cele două solicitări, patronul de la Ferma Dacilor vrea acces la un tratament stomatologic. Rămâne de văzut dacă cererea  făcută de avocatul acestuia va fi aprobată de magistrați.

În cazul în care nu respectă măsurile arestului la domiciliu, patronul de la Ferma Dacilor s-ar putea întoarce după gratii.

Ferma Dacilor. Cornel Dinicu, noi solicitări către judecători

Ferma Dacilor. Sursa foto: Facebook

Cornel Dinicu a angajat o echipă de experți

Patronul susține în continuare că focul a fost pus de o mână criminală. Pentru a-și susține viziunea, acesta și-a angajat o echipă de experți care să demonstreze că focul nu a izbucnit din senin.

Cornel Dinicu ar urma să fie din nou dus la locul tragediei, pentru continuarea anchetei. În perioada următoare se vor face trei expertize. Este vorba despre cea pirotehnică, a curentului electric și cea a materialului lemnos.

Patronul pensiunii din Tohani a fost plasat în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea, magistrații de la Tribunalul Prahova a înlocuit măsura arestului la domiciliu dispusă anterior faţă de alte două persoane implicate în administrarea complexului turistic, cu măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.