Apple, surpriză pentru utilizatori. Modificările se aplică din martie

Apple, surpriză pentru utilizatori. Modificările se aplică din martieApple, o nouă surpriză pentru utilizatori. Modificările se aplică din martie. Sursa foto: 23790881 © Songquan Deng | Dreamstime.com

Apple a anunțat că va permite utilizatorilor din UE să descarce aplicații și din afara magazinului App Store. Modificările se aplică din martie, odată cu lansarea iOs 17.4.

Apple a anunțat că dezvoltatorii de software vor putea să-și distribuie în UE aplicațiile și prin intermediul altor magazine online, în afară de App Store. Compania trebuie să respecte noul regulament european Digital Markets Act (DMA).

Utilizatorii vor putea să descarce aplicații din afara App Store. Compania s-a făcut remarcată datorită ecosistemului închis despre care a spus că reprezintă o garanție de securitate și că oferă cea mai bună experiență pentru utilizatori, fiindcă nimeni nu riscă să descarce aplicații periculoase.

Apple se teme de aceste schimbări

Compania nu este încântată de schimbările pe care trebuie să le facă din martie 2024 și consideră că ar putea aduce riscuri de securitate. Phil Schiller, șeful App Store, a spus că 2024 este un an în care sunt alegeri în zeci de țări din lume și, cum circulă o mulțime de amenințări informatice, mai ales sub formă de malware.

app store

Apple, o nouă surpriză pentru utilizatori. Modificările se aplică din martie. Sursa foto App Store

Vor scădea și comisioanele pe care trebuie să le plătească dezvoltatorii prezenți pe App Store, de la o medie de 30%, la 17%. Pentru mulți dezvoltatori comisionul scade la 10% după primul an. Structura comisioanelor se schimbă doar pentru regiunea UE.

Ce opțiuni vor avea utilizatorii Apple

Apple le va permite user-ilor de iPhone din UE să aleagă un browser web implicit, diferit de Safari, și pot alege și o aplicație favorită de plăți contactless, diferită de sistemul Apple Pay. Pentru browser, când user-ul va deschide Safari pentru prima oară va vedea o listă de browsere web din care va putea alege. Aceste opțiuni nu era disponibile până acum.

iPhone

Apple, o nouă surpriză pentru utilizatori. Modificările se aplică din martie. Sursa foto: Arhiva EVZ

Ce obligații au giganții tech

Regulamentul DMA, care se aplică companiilor ce au peste 45 milioane de useri în UE și peste 75 miliarde euro capitalizare de piață, spune că giganții tech trebuie să-și facă aplicațiile compatibile cu cele ale rivalilor și că userii au dreptul să decidă ce aplicații pot pre-instala pe terminale, potrivit hotnews.