Pastori și educatori ai Bisericii Protestante germane, acuzați de abuzuri grave. Mii de victime
- Mădălina Sfrijan
- 25 ianuarie 2024, 23:30
Un studiu efectuat recent scoate la suprafață abuzurile sexuale din interiorul. Peste 1200 de pastori, educatori și profesori de muzică sunt acuzați de astfel de fapte grave. O parte dintre victimele lor au solicitat deja despăgubiri.
Biserica Protestantă germană se află în centrul unui scandal de proporții. Un studiu recent a scos la iveală cel 1.259 de membri acuzați de conduită necorespunzătoare în cadrul structurii. Acestora le-ar fi căzut pradă peste 2000 de victime.
Biserica Protestantă germană, abuzuri și violențe
Studiul a avut ca temă principală violențele sexuale care au avut loc în Biserica Protestantă germană. (EKD). Acesta ce a fost publicat joi și pune pe tapet cel puțin 1.259 de posibili abuzatori. Persoanele respective sunt acuzate de conduită necorespunzătoare în cadrul structurii religioase. Analiza a vizat cazurile din ultimele decenii.
Biserica Protestantă germană ar avea la bază mai multe cazuri de abuzuri și violențe, spun cercetătorii independenți care au realizat analiza.
Număr mare de victime
EKD adăpostește principalele confesiuni protestante din Germania. Din aceasta fac parte bisericile Lutherane, Calviniste, precum şi cele ale Uniunii Prusace din întreaga ţară.
Conform noului raport, numărul victimelor acestor abuzuri ar ajunge 2.225. De altfel, cifrele au la bază documentele provenite de la asociaţiile bisericeşti regionale. De asemenea, actele organizațiilor și serviciilor sociale şi caritabile din cadrul EKD ar completa această cifră.
Solicitarea privind realizarea acestui studiu a venit chiar din interiorul EKD. Biserica Protestantă germană a formulat, prin reprezentanții ei, o cerere în acest sens. Aceasta a fost depusă în 2020, iar ulterior beneficiat de un buget de 3,6 milioane de euro. Prin intermediul acesteia au fost identificare structurile din cadrul diferitelor biserici protestante care ar fi perpetuat aceste abuzuri.
Biserica Protestantă germană, despăgubiri de zeci de mii de euro
Cu toate că informațiile i-au pe cercetători , aceștia nu au avut acces la toate datele personale ale pastorilor şi diaconilor suspectați de abuzuri. În schimb, aceștia au corelat informațiile cu cele din dosarele disciplinare.În prezent, EKD cumulează 19,2 milioane de creştini în Germania.
Victimele acestor abuzurilor au dreptul de a solicita despăgubiri financiare cuprinse între 5.000 şi 50.000 de euro.Până în 2022, aproximativ 858 de persoane au depus documente pentru a primi despăgubiri.