Elevii din 19 judeţe rămân fără transport gratuit

Elevii din 19 judeţe rămân fără transport gratuitMicrobuz școlar. Sursa foto: Arhiva EVZ

Părinţii elevilor 19 județe vor fi nevoiți să achite contravaloarea abonamentelor din propriul buzunar, din cauza unei hotărâri de Guvern.

Transport gratuit. Elevii care fac naveta din 19 județe rămân fără transport gratuit din 8 ianuarie, când reîncepe școala. Anunţul a fost făcut de Federaţia Operatorilor Români de Transport.

Fără transport gratuit după vacanţă

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) a transmis vineri, printr-un comunicat de presă, că elevii respectivi rămân fără transport gratuit. Se întâmplă din cauza unei noi hotărâri de Guvern. Care ar fi trebuit să rezolve lacunele legislative anterioare.

„Începând cu data de 08.01.2024, elevii din 19 judeţe rămân fără transport gratuit. Ca urmare a emiterii unei noi Hotarâri de Guvern ce ar fi trebuit să rezolve lacunele legislative anterioare. Şi să clarifice o serie de aspecte legate de efectuarea plaţilor către operatorii de transport.

Astfel, HG nr. 1337/2023 privind modificarea şi completarea HG nr. 810/2023, vine să bulverseze total situaţia deja haotică referitoare la acordarea facilităţilor de călătorie, elevilor ce nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu”, se arată în comunicatul FORT, citat de News.ro.

Transport gratuit elevi

Sursa foto: arhiva EVZ

Judeţele vizate

Federaţia Operatorilor Români de Transport precizează că din cauza modului în care a fost elaborată prima hotărâre de Guvern respectiv HG 810/2023, ce a produs efecte încă din luna septembrie a anului trecut.

În foarte multe judeţe, printre care Botoşani, Iaşi, Suceava, Prahova, transportatorii nu au primit bani pentru transportul oferit gratuit elevilor în lunile septembrie - decembrie a anului trecut.

„Este vorba de judeţele unde Consiliile Judeţene şi-au bătut joc de serviciul public de transport. Şi au refuzat să îşi îndeplinească obligaţiile legale pentru organizarea licitaţiilor pentru atribuirea prin contracte a grupelor de trasee”, a adăugat Federaţia Operatorilor Români de Transport.

Fără transport gratuit. Modificarea legislativă nu a fost consultată cu transportatorii

FORT a menţionat că modificarea legislativă nu a fost discutată cu operatorii de transport.

„Deoarece noul HG a apărut în decembrie, nu se înţelege sub nici o formă din textul articolului de mai sus, dacă transportatorii beneficiază de încasarea sumelor doar pentru decontul depus în luna ianuarie, aferent transportului asigurat în decembrie. Sau şi retroactiv pentru perioada septembrie - decembrie.

Noul HG nu a fost discutat cu operatorii de transport. Aceştia, alături de asociaţiile elevilor, au sesizat Guvernul, încă de anul trecut, cu privire la problemele grave generate de proasta reglementare.

Este din ce în ce mai clar că aceste norme sunt elaborate intenţionat aşa. Pentru a putea fi interpretate în încercarea de a evita, prin orice mijloace, efectuarea deconturilor si acordarea gratuităţii la transport către elevi.

Operatori de transport

Sursa foto: arhiva EVZ

FORT atrage din nou atenţia factorilor de decizie cu privire la necesitatea consultării permanente. Ţinând cont de faptul că atât Ministerul Educaţiei, Ministerul Dezvoltării cât si Primul Ministru refuză constant orice formă de dialog cu transportatorii”, a mai transmis FORT.

Ne puteți urmări și pe Google News