Actori celebri, Bruce Willis, DiCaprio, Michael Jackson, menționați în Rețeaua Epstein. Bill Clinton și Donald Trump, vedetele politice

Actori celebri, Bruce Willis, DiCaprio, Michael Jackson, menționați în Rețeaua Epstein. Bill Clinton și Donald Trump, vedetele politice

Bill Clinton apare menționat de 50 de ori în documentele judiciare ale cazului Epstein. Inițial era marcat doar ca John Doi (persoană necunoscută). Și Donald Trump apare ca fiind unul din contactele lui Jeffrey Epstein. Noi nume au apărut public.

Actori celebri menționați în procesul privind Rețeaua Epstein. Într-o spectaculoasă răsturnare de situație, documentele recent publicate în procesul Virginiei Giuffre împotriva Ghislainei Maxwell, fosta iubită și complice a lui Jeffrey Epstein, au dezvăluit conexiuni cu mai mulți actori de top. Apar nume mari, inclusiv Leonardo DiCaprio, Bruce Willis și Michael Jackson. Aceste documente evidențiază vasta rețea a lui Epstein, care cuprindea președinți ai SUA, prim-miniștri străini, Prințul Andrew al Marii Britanii și numeroase figuri din Hollywood și industria modei.

Documentele din instanță, obținute de Fox News Digital, menționează aceste celebrități ca parte a relatărilor oferite de Giuffre și de o altă presupusă victimă a lui Epstein, Johanna Sjoberg. Printre cele 40 de documente, unul este cel al supermodelul Naomi Campbell. Într-o declarație din 2016, Giuffre a povestit că a participat la petrecerea de ziua de naștere a lui Campbell în sudul Franței. După un presupus contact sexual cu Ghislaine Maxwell. Cu toate acestea , Naomi Campbell, abordând conexiunile sale cu Epstein în 2019, a condamnat acțiunile acestuia și a subliniat sprijinul său pentru victime.

Într-o altă secțiune a documentelor, Johanna Sjoberg vorbește despre Leonardo DiCaprio, Cate Blanchett, Bruce Willis și Cameron Diaz. Numele lor au fost menționate în treacăt, fără acuzații împotriva lor. Sjoberg a notat că Epstein adesea le menționa numele acestor celebrități în timpul conversațiilor. Un reprezentant al lui Cameron Diaz a clarificat că aceasta nu l-a întâlnit sau asociat niciodată cu Epstein. De asemenea, menționat în documente este George Lucas, creatorul francizei "Star Wars". Sjoberg a negat întâlnirea cu Lucas, fără să facă nicio aluzie la vreo faptă incriminatoare. Un caz asemănător cu cel al Fraților Tate.

Actori celebri menționați în depozițiile martorilor

Documentele dezvăluie, de asemenea, că Sjoberg l-a întâlnit pe Michael Jackson la casa lui Epstein din Palm Beach. Dar afirmă că nu l-a masat pe Michael Jackson, așa cum sugera un alt martor. Niciun reprezentant al  lui Jackson nu a răspuns solicitărilor de comentarii.

Nu în cele din urmă, Kevin Spacey este menționat în documente. Totuși, Sjoberg a negat că l-ar fi întâlnit pe starul din "House of Cards". Spacey fusese identificat anterior ca pasager în avionul privat al lui Epstein. De către fostul pilot al miliardarului, Lawrence Paul Visoski Jr., în timpul mărturiei în procesul lui Maxwell pentru traficul de persoane în 2021. Un reprezentant al lui Spacey nu a oferit un răspuns.

Aceste dezvăluiri din documentele de instanță oferă o perspectivă mai profundă asupra rețelei de conexiuni de înalt profil pe care Epstein le-a întreținut. Numele unor actori complică și mai mult anchetele și procedurile legale în curs legate de activitățile sale și ale lui Maxwell.

Rețeaua Epstein, scurt istoric

Rețeaua lui Jeffrey Epstein se referă la o serie de relații și conexiuni sociale întreținute de Jeffrey Epstein. Acesta era un finanțist american care a fost condamnat pentru infracțiuni sexuale și acuzat de trafic de persoane. Rețeaua lui Epstein cuprindea o gamă largă de persoane influente și de profil înalt. Inclusiv politicieni, celebrități, oameni de afaceri și academicieni.

Epstein era cunoscut pentru stilul său de viață extravagant și pentru petrecerile sale. Acolo adesea erau prezenți oameni celebri. A avut relații cu figuri importante din lumea politică. Cum ar fi fostul președinte al SUA Bill Clinton și Prințul Andrew al Marii Britanii. Dar și cu numeroase personalități din lumea divertismentului și a afacerilor.

Controversele au început să apară când Epstein a fost acuzat și mai târziu condamnat pentru infracțiuni sexuale. În 2008, a fost condamnat pentru solicitare de prostituție și procurare de minori pentru prostituție în statul Florida, SUA. În 2019, Epstein a fost arestat din nou și acuzat de trafic de persoane și de abuzuri sexuale împotriva unor fete minore. Moartea sa în 2019, în timp ce se afla în custodia autorităților și aștepta judecata pentru noile acuzații, a dat naștere la numeroase teorii ale conspirației și a intensificat interesul publicului față de relațiile sale cu persoane influente din întreaga lume.