Legea pensiilor 2024. Pensionarea anticipată va fi sancționată din septembrie
- Ionel Sclavone
- 25 decembrie 2023, 07:03
Românii care intenționează să se retragă la pensie anticipat mai o mai pot face până în luna august, inclusiv. De la 1 septembrie, noua lege schimbă regulile de pensionare, iar cei ce vor să se pensioneze înainte de vreme vor fi penalizați
Legea pensiilor 2024 vine cu o serie de reglementări în dezavantajul românilor aflați în activitate. Reglementări despre care politicienii care au făcut-o evită să vorbească în an electoral. Iar unul dintre dezavantaje este acela că pensionarea anticipată va fi sancționată, începând cu 1 septembrie. Drept urmare, cei ce vor să se retragă din activitate înainte de vârsta standard trebuie să o facă până în august.
Legea pensiilor penalizează pensionarea anticipată
Începând din septembrie 2024, pensionarea anticipată va fi sancționată de autorități. Concrect, cei care, din diferite motive, se vor retrage înainte de vreme, vor primi mai puțini bani, lunar. Aceasta chiar dacă au stagiul de cotizare complet. Legea pensiilor stabilește că sancțiunile vor fi în vigoare până când pensionarul anticipat va atinge vârsta standard de 65 de ani.
Cu alte cuvinte, ieșirea la pensie fără penalizări mai este disponibilă numai până în august 2024.
Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii a fost publicată în Monitorul Oficial și se va aplica din septembrie 2024. Atunci noile reglementări le vor înlocui pe cele din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice în vigoare.
Noile reguli de pensionare anticipată
Eliminarea pensiei anticipate fără penalități este una dintre schimbările importante pe care le aduce legea pensiilor. Concret, pensia anticipată fără penalizare de cuantum o să dispară.
Pensionarea anticipată va fi posibilă cu cel mult cinci ani înainte de împlinirea vârstei legale. Legea pensiilor prevede că, de la 1 septembrie 2024, pensionarea înainte de termen va fi posibilă dacă solicitantul are cel puțin stagiul complet de cotizare. Chiar și așa, el va fi penalizat, urmând să primească, în cei cinci ani, mai puțini bani la pensie.
În prezent, regula celor cinci ani este este valabilă și în cazul pensionării anticipate fără penalizări. Cei care o îndeplinesc și, în plus, au realizat un stagiu de cotizare cu cel puțin opt ani mai mare decât stagiul complet, beneficiază de drepturile complete.
Legea pensiilor inițiată din 2019
Pensionarea anticipată doar cu penalizare a fost prevăzută, de PSD, în legea pensiilor încă din 2019. Doar că Legea 127/2019, actul normativ inițial, elaborat de Olguța Vasilescu, pe vremea când era ministră, a fost amânat.
În cele din urmă, social-democrații nu au renunțat la penalitățile acordate lucrătorilor care vor să se retragă înainte de termen. Ei au introdus sancțiunile în legea pensiilor adoptată în acest an.
Această reglementare nu a fost prezentată publicului larg, din motive electorale, evident. PSD se autoproclamă un susținător al pensionarilor, iar o astfel de măsură este împotriva a tot ceea ce proclamă. Drept care, Ciolacu și colegii săi au tot interesul să nu fie popularizată.
Dovadă de cinism față de viitorii pensionari
Introducerea penalizării în cazul pensionării anticipate pentru români este o dovadă de cinism din partea politicienilor PSD. Interesul lui Marcel Ciolacu și a colegilor social-democrați, autorii legii, este să-i țină pe oamenii cât mai mult în activitate. Astfel aceștia vor fi obligați să muncească și, totodată să plătească taxe și impozite.
Pe de altă parte, statul le va plăti o sumă mult mai mică, și pentru un timp mai scurt la pensie. Un calcul cinic, al politicienilor, în condițiile în care speranța de viață a românilor este de aproximativ 75 de ani. Practic, aceștia mai au la dispoziție, în medie, doar zece ani să se bucure de pensie.
Iar dacă avem în vedere că, potrivit calculelor economiștilor, un pensionar primește mai puțin de jumătate din suma cu care a cotizat, de-a lungul anilor, constatăm că statul este adevăratul profitor de pe urma pensiilor românilor.