Clotilde Armand, sancționată de Poliție. Cum a încălcat legea
- Mădălina Sfrijan
- 1 octombrie 2023, 16:02
Primarul Sectorului 1 s-a ales cu o sancțiune din partea oamenilor legii. Totul după ce a fost oprită în trafic pe o stradă cu restricții din Capitală.
Clotilde Armand a fost sancționată astăzi de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier. Edilul a fost surprins gonind cu viteză pe una dintre străzile Sectorului 1. În urma acestui fapt, Clotilde s-a ales cu un avertisment, precum și cu trei puncte de penalizare.
Clotilde Armand a fost trasă pe dreapta de polițiștii de la Rutieră
Clotilde Armand a fost oprită în trafic în această dimineață de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier. Șefa Sectorului 1 gonea cu 77km/h pe o stradă din Capitală unde limita legală era de 60/h.
În urma încălcării legii, edilul s-a ales cu o sancțiune. Primărița Sectorului 1 a primit un avertisment pentru că a apăsat prea tare pedala de accelerație. În plus, Clotilde a primit și 3 puncte penalizare.
Implicată în modernizarea străzilor din Sectorul 1
Ironia sorții sau nu în acest caz, edilul anunța recent că se prioritizează modernizarea și asfaltarea străzilor din Sectorul 1. Clotilde Armand a precizat că sunt vizate în acest sens 23 de străzi.
Conform declarațiilor primăriței Sectorului 1, șantierele destinate acestor proiecte sunt în plină desfășurare, în diferite stadii ale execuției.
Oficialul a menționat că proiectele de modernizare ale străzilor din sectorul pe care îl conduce au scopul de a aduce infrastructura la standarde europene.
"Este un program de asfaltare și modernizare fără precedent în istoria recentă a Sectorului 1. Sunt atât străzi de pământ, cât și străzi care nu au mai văzut lucrări de modernizare de peste 15 ani.", anunța recent primarul Sectorului 1.
Clotilde Armand susține că per total, 300 de străzi vor fi pe parcurs cuprinse în proiectul de modernizare.
Odată cu implicarea în modernizarea infrastructurii, edilul arată cu degetul către PNL și PSD. Clotilde susține că în ultimul deceniu au existat numeroase blocaje în desfășurarea acestui proiect, toate având la bază un temei politic.