Tragere la sorți US Open. Româncele și-au aflat adversarele

Tragere la sorți US Open. Româncele și-au aflat adversareleSursa foto: inquamphotos.com

Tragere la sorți US Open. Organizatorii ultimului turneu de Grand Slam au stabilit adversarele româncelor din primul tur. România este reprezentantă în această competiție de patru sportive.

Tragerea la sorți la US Open a adus adversare accesibile pentru româncele de pe tabloul principal. România este reprezentată în ultimul turneu de Grand Slam al anului de patru sportive. Sorana Cîrstea, locul 30 în clasamentul WTA, o va întâlni în primul tur pe Kayla Day, 91 WTA.

Irina Begu, 40 WTA, va juca în primul tur cu nemțoaica Tamara Korpatsch. 77 WTA. Ana Bogdan, 59 WTA, se confruntă cu americana Sofia Kenin (93 WTA).  Patricia Ţig, 705 WTA, este ultima româncă de pe tablou. (705 WTA). Ea o va întâlni pe canadianca Rebecca Marino, 101 WTA.

Tragere la sorți US Open și primele surprize

Carlos Alcaraz, campionul în exercițiu de la US Open, îl va întâlni în primul tur pe germanul Dominik Koepfer. Spaniolul nu ar trebui să întâmpine probleme în primele tururi. Primul test dificil pentru campionul de la Wimbledon ar putea veni în fazele superioare când îl poate întâlni pe Jannik Sinner. Italianul l-a eliminat anul acesta în semifinalele de la Miami.

Carlos Alcaraz, Djokovic

Alcaraz și Djokovic se pot întâlni în finala de la US Open / Sursa foto: EPA/NEIL HALL EDITORIAL USE ONLY

Novak Djokovic, de 23 de ori campion la turnee majore, poate concura din nou în SUA. Fostul număr 1 WTA nu a participat la ediția trecută din cauza restricțiilor de călătorie impuse de COVID-19 în SUA. Sârbul va juca mai întâi cu francezul Alexandre Muller. Primul test important pentru Djokovic poate fi meciul împotriva grecului Stefanos Tsitsipas, clasat pe locul șapte. Cei doi se pot întâlni în optmi.

Jucătoarele de pe tabloul feminin

Iga Swiatek, principala favorită a turneului, ar putea să o întâlnească în optimi pe Cori Gauff. Americanca a fost cea care a învins-o pe ocupanta locului 1 în clasamentul WTA în finala de la Cincinnati. Swiatek va debuta la US Open 2023 împotriva suedezei Rebecca Peterson.

În jumătatea inferioară a tabloului ar putea urma un meci între Ons Jabeur, finalista de anul trecut, și Aryna Sabalenka, a doua favorită. Cele două se pot întâlni în sferturile de finală ale competiției de la Flashing Meadow.

Compatrioata lui Gauff și partenera sa frecventă la dublu, Jessica Pegula, o va întâlni în primul tur pe Camila Giorgi. Tragerea la sorți nu a fost în favoarea americancei. Ocupanta locului trei în ierarhia mondială ar putea să o întâlnească ulterior pe Caroline Garcia, câștigătoarea din 2022 a Turneului Campioanelor.