Odesa, atacată cu drone kamikaze și rachete Kalibr. Video
- Andreea Vlad
- 14 august 2023, 10:28
Odesa, atacată devastator cu drone kamikaze și rachete Kalibr. În noaptea de duminică spre luni, trupele ruse au lansat un nou atac combinat asupra orașelor ucrainene, recurgând atât la rachete de croazieră, cât și la drone de tip kamikaze.
În noaptea de duminică spre luni, trupele ruse au lansat un nou atac combinat asupra orașelor ucrainene, recurgând atât la rachete de croazieră, cât și la drone de tip kamikaze. Autorităţile ucrainene au anunţat distrugeri și răniți în urma bombardamentelor, fiind raportate explozii în oraşele Odesa și Zaporojie, relatează RBC Ucraina, citată de stiripesurse.
Sirenele de raid aerian au pornit alarma în regiunile sudice și centrale, la scurt timp după miezul nopții. Comandamentul Forțelor Aeriene ale Ucrainei a avertizat că ruşii au lansat drone kamikaze din diferite direcții, precum și rachete de croazieră Kalibr din Marea Neagră.
Odesa a suferit avarii grave
Informaţii despre activarea sistemului de apărare antiaeriană în regiunile Mikolaiv și Odesa, unde au fost raportate explozii, au apărut ulterior.
Inițial, administraţia militară din Odesa a raportat că au izbucnit mai multe incendii ca efect al căderii fragmentelor de rachete. La scurt timp, autorităţile au completat că, potrivit datelor preliminare, 3 persoane au fost rănite în urma atacului nocturn. De asemenea, ferestrele și balcoanele mai multor clădiri au fost avariate de unda de şoc generată de explozie. Mașinile parcate în apropiere au fost şi ele avariate sau distruse. Două blocuri au fost cuprinse de incendii, iar căminul unei instituții de învățământ și un hipermarket au fost avariate.
„Rușii - teroriști demenți”
Şeful Biroului Preşedintelui Ucrainei, Andri Ermak, a subliniat că au fost bombardate obiective civile şi un magazin. "Nu sunt necesare comentarii. Rușii - teroriști demenţi", a scris acesta pe Telegram.
Potrivit Comandamentului Operaţional "Sud" din Ucraina, ruşii au atacat de 3 ori regiunea Odesa, folosind 15 drone şi 8 rachete Kalibr. Toate atacurile au fost respinse de forțele de apărare antiaeriană ucrainene.
În timpul atacului, comandamentul a raportat că au fost lansate 4 grupuri de drone: trei spre Odesa şi unul spre Pivdenni. De asemenea, trupele ruse au lansat atacuri cu rachete asupra oraşului Zaporojie.
Potrivit datelor preliminare, ruşii au atacat cu rachete de apărare antiaeriană S-300 modificate. Consecințele bombardamentelor nu au fost încă raportate.
Noaptea trecută, alarmele de raid aerian au sunat şi la Kiev, unde autorităţile au avertizat că ruşii lansează rachete balistice.