Semne că „Las Fierbinți” are zilele numărate. PRO TV a luat decizia
- Andreea Vlad
- 26 iulie 2023, 10:55
Serialul „Las Fierbinți” a scris istorie, în cei 11 ani de existență ai săi, devenind un adevărat fenomen printre români. După 22 de sezoane însă, probabilitatea ca acesta să se încheie este reală, căci Pro TV lasă să transpară unele indicii în acest sens.
După mulți ani în care a doborât recorduri de audiență și și-a format un public fidel, producția Las Fierbinți s-ar putea apropia de final.
Decizia pe care ar putea-o lua conducerea trustului PRO se leagă de ultimul sezon al serialului de comedie. Astfel, principalul concurent al serialului Las Fierbinți, Antena 1, a reușit să-l detroneze frecvent. Emisiunea care a bifat această performanță este Chefi la Cuțite.
Show-ul culinar difuzat de Antena 1 a câștigat în fața concurenței, inclusiv în fața altui fenomen semnat PRO TV, Survivor România, emisiune ce a avut un ultim sezon destul de slab ca audiență.
Se pregătește un alt serial în locul „Las Fierbinți”
PRO TV a demarat filmările pentru un nou serial original. Producția are în centru mai mulți polițiști, iar dacă va avea succes, Brigada Nimic poate deveni noua senzație a trustului.
„Vă anunțăm că în curând va începe un nou serial de comedie pe PRO TV și VOYO. Brigada Nimic va avea în prim plan o gașcă de polițiști, care vor încerca să țină departe de ei diferite cazuri”, a anunțat faimosul post de televiziune, pe 24 iulie, pe rețelele de socializare.
Distribuție de marcă în noul serial „Brigada Nimic"
Brigada Nimic este serialul de comedie la care echipa PRO TV lucrează intens în momentul de față. Distribuția sa include actori cu priză la public ca Iulian Postelnicu, Alexandru Papadopol (foto sus), Andrei Mateiu, Lucian Iftime, Gabriel Spahiu, Letiția Vlădescu, dar și nume mai noi ca Nicu Banea, Irina Ștefan, Ramona Niculae, Adrian Bîlă, Claudiu Dumitru și Sorin Pârcălab.
Antonii Mangov, Programming Director PRO TV, a dat primele detalii despre noul serial, astfel: „Suntem foarte încântați de începutul filmărilor pentru Brigada Nimic. Acest nou serial de comedie este o idee originală românească, ce include câțiva dintre cei mai populari actori români, motiv pentru care sunt încrezător că publicul o va îndrăgi.
Acesta este doar începutul. În calitate de post de televiziune lider în România, vom continua să dezvoltăm și să producem și mai multe proiecte de ficțiune, întrucât PRO TV este casa serialelor românești – de la comedie incitantă la dramă palpitantă”, a punctat oficialul, potrivit Cancan.