1 Mai nu a fost dintotdeauna Ziua Muncii. Lenin și Hitler au avut un rol foarte important în decretarea primei zile a lunii mai în Ziua Muncii.

Sărbătoarea de 1 Mai are rădăcini adânci atât din Statele Unite ale Americii, dar și din Rusia și din Germania lui Hitler.

Pe 1 mai 1886, în Statele Unite ale Americii, o mare presiune sindicală duce la adoptarea zilei de muncă de opt ore pentru circa 200.000 de muncitori americani. Însă alți circa 340.000 nu au fost la fel de norocoși ca aceștia.

Cu ocazia celui de-al IV-lea congres al Federației Americane a Muncii, în 1884, principalele sindicate din Statele Unite își fixaseră un termen de doi an pentru a le impune patronilor o limitare a zilei de muncă de opt ore, relatează Evenimentul Istoric.

Astfel, cei 340.000 de muncitori americani dezavantajați au recurs la greve repetate.

Aceștia au ales ca prima zi de grevă data de 1 mai pentru că atunci întreprinderile americane își începeau anul contabil. Manifestațiile au fost și extrem de violente.

Pe 3 mai 1886, una dintre grevele muncitorilor s-a soldat cu trei morți printre greviștii de la compania McCormick Harvester, din Chicago. A doua zi a fost organizat un marș de protest. Toto în aceeași zi a eplodat o bombă în rândurile poliției, iar în urma exploziei au murit 15 oameni.

Cinci anarhiști sunt spânzurați pe 11 noiembrie 1886, pe baza unor dovezi îndoielnice (vor fi rebilitați peste câțiva ani).

Cum a fost adoptat programul de opt ore de muncă

Trei zile după drama de la Chicago, a II-a Internațională Socialistă s-a întrunit la Paris pentru al doilea său congres, care își stabilește ca obiectiv instituirea zilei de muncă de opt ore (săptămâna de 48 de ore). Până atunci, ziua de muncă de zece sau douăsprezece ore era ceva obișnuit.

Pe 20 iunie 1889, congresul Internaționalei al II-a a decis că va fi „organizată o mare manifestație cu dată fixă astfel că, în toate țările și în toate orașele, în același timp, în ziua convenită, muncitorii să someze puterile publice să reducă legal la opt ore ziua de muncă…”

Împărțirea zilei în trei părți egale: muncă, somn și timp liber

Începând cu anul următor, pe 1 mai 1890, muncitorii fac grevă și mărșăluiesc cu un triunghi roșu la butonieră, simbolizând împărțirea zilei în trei părți egale: muncă, somn, timp liber.

După Primul Război Mondial, Tratatul de Pace semnat la Versailles, pe 28 iunie 1919, stabilește în articolul 247 „adoptarea zilei de muncă de opt ore sau a săptămânii de 48 de ore ca scop ce trebuie atins peste tot unde ea nu a fost obținută”.

Lenin a decretat 1 Mai zi liberă

Manifestațiile de 1 mai au devenit tradiționale și în Europa. În 1920, în Rusia sovietică, din ordinul lui Lenin, ziua de 1 mai devine zi liberă. Inițiativa este imitată apoi și de alte țări.

În Germania, în 1933, pentru a-și atrage simpatia muncitorilor, Hitler stabilește ca ziua de 1 mai să fie liberă și plătită.