Propaganda Kremlinului ar vrea să ne convingă că racheta de croazieră Kalibr este cel puțin la fel de performantă ca legendara rachetă americană Tomahawk. S-au acumulat însă suficient de multe date din teren, pentru a reclama că Rusia este departe de obiectivele asumate.

La 7 octombrie 2015, corvetele Grad Sviyazhsk, Uglich, Velikiy Ustyug din clasa Buyan și fregata Dagestan din clasa Gepard, din componența flotilei Mării Caspice, au lansat 26 de rachete de croazieră Kalibr 3M-14, cu o rază de acțiune de 2.500 km, către 11 ținte teroriste din Siria.

Rachetele au fost lansate din sudul Mării Caspice, de undeva de pe frontiera maritimă dintre Azerbaidjan și Iran. Au zburat cca 1.500 de kilometri în linie aproape dreaptă, deasupra Iranului și Irakului, și au lovit ținte ale Statului Islamic în provinciile Raqqa și Alep, precum și ținte ale Frontului Nusra legat de Al-Qa’eda, în provincia Idlib.

Potrivit analiștilor din cadrul Departamentului Apărării al SUA, patru dintre aceste rachete s-au prăbușit în Iran, după ce au străbătut mai puțin de 500 km. O organizație dizidentă iraniană a raportat că un obiect zburător neidentificat a căzut din cer și a explodat într-un sat din apropierea orașului Takab din provincia iraniană Azarbayjan-e-Gharbi.

Raza lungă de acțiune, ratată

Este exclusă posibilitatea ca acestea să fi fost doborâte de apărarea antiaeriană iraniană, deoarece se presupune că Rusia a cerut în prealabil drept de survol. O rachetă prăbușită la o medie de șase lansări denotă că programul Kalibr 3M-14 a ratat obiectivul major pentru care a fost conceput: raza lungă de acțiune. Ba, până la 4.500 km, pentru modelul viitorului, Kalibr-M și o viteză de 3 Mach.

La 20 noiembrie 2015, aceleași nave au lansat alte 18 rachete de croazieră Kalibr 3M-14 spre șapte ținte teroriste din provinciile Rakka, Idlib și Alep. Nu au fost raportate alte prăbușiri, dar decizia Kremlinului de a întrerupe lansările din Marea Caspică denotă că programul a fost abandonat, pe fondul unor alte posibile prăbușiri accidentale.

Rușii nu au raportat nicio pierdere, nici la prima, nici la a doua serie de lansări. Cu atât mai puțin iranienii. Pentru a doua serie, americanii nu mai dețin date legate de evoluția zborului, dar citează surse din forțele kurde de autoapărare pashmerga din nord-vestul Irakului, care au consemnat că două rachete au fost observate zburând la josă înălțime peste teritoriul Kurdistanului.

Problema distanței

Pentru că depărtarea le joacă feste și aceasta nu poate fi învinsă decât cu mijloace inteligente, rușii aleg soluția de compromis și mută rachetele pe coasta Siriei, mai aproape de ținte. La data de 20 noiembrie 2015 corvetele purtătoare de rachete Zelenyy Dol și Serpukhov din clasa Buyan, din componența flotei Mării Negre, au fost dislocate în baza navală Tartus, a Federației Ruse.

Mai multe rachete Kalibr au fost lansate de pe cele două nave, dintre porturile Tartus și Baniyas, lovind depozite și fabrici de armament ale frontului Al-Nusra din provincia Alep. Distanța aeriană dintre Banyas și Alep este de circa 125 km. Propaganda rusă a uitat pentru ce au fost create rachetele Kalibr 3M-14, care promiteau o rază de până la 2.500 de km și a trâmbițat drept un succes răsunător, lovirea unor ținte la 125 km.

După îndeplinirea glorioasei misiuni, la 25 octombrie 2016, cele două corvete au fost dislocate în Marea Baltică, pentru a se alătura unei flotile nou formate în Kaliningrad. În 2020, nava Zelenyy Dol a fost desfășurată în apele Mării Albe a Oceanului Arctic, utilizând căile navigabile interioare rusești.

Renunțarea la lansări la distanță

Cele patru flote din nord-vest, vest și sud, arctică, baltică, pontică și caspică sunt legate între ele prin canalele de navigație interioară și permit deplasarea navelor purtătoare de rachete, cu un deplasament de sub 1.000 tone și un pescaj de 3,5 m. În ciuda izolării față de oceanul planetar și a faptului că este înconjurată pe de toate părțile de state cu regimuri dictatoriale, Rusia, Azerbaidjan, Iran, Turkmenistan și Kazahstan, Marea Caspică nu este în realitate capcana perfectă care pare.

Data de 20 noiembrie 2015 trebuie trecută în calendar, deoarece înregistrează decesul oricărei tentative a Kremlinului de a mai lansa de la o distanță mai mare de 1.000 km, rachetele Kalibr 3M-14. Ele nici nu mai pot fi numite „de croazieră”, tocmai din motivul că nu prezintă siguranță de-a lungul unui zbor lung. Rețineți, suntem cu 7 ani înainte de invazia Ucrainei.

După 24 februarie 2022 dosarul Kalibr se resetează din temelii. Pe 27-28 aprilie 2022 sunt raportate lansări ale rachetelor Kalibr de pe bombardierele strategice Tu-95 din baza Engels de pe Volga, împotriva unor obiective de pe teritoriul Ucrainei. Lansările nu s-au făcut din zona bazei, ci de undeva din apropierea frontierei ruso-ucrainene, între Saratov şi Voronej. În același interval au fost raportate lansări de rachete Kalibr 3M-14 din nordul Mării Caspice, dar acest fapt nu a fost confirmat.

Dependența de înalta tehnologie

Dependența de înalta tehnologie a unor sisteme atât de complexe precum Kalibr, scoate Rusia din circuitul armatelor inteligente, pe măsură ce sancțiunile se înăspresc și accesul la tehnologiile militare occidentale este suprimat. Fiecare etapă a zborului de croazieră necesită programe avansate high-tech: ghidare inerțială, sistem suplimentar de navigație prin satelit (GLONASS varianta rusească a GPS), ghidare prin reproducerea profilului terenului, utilizare de senzori optici și electromagnetici pentru  analiza profilului digital al zonei țintă.

La lansare, viteza și poziția rachetei sunt monitorizate de un satelit de navigație. Apoi funcțiile sunt preluate de sistemul de navigație inerțială care include computere, acceleratoare și giroscoape. Poziția și viteza sunt calculate prin integrarea informațiilor primite de la senzorii de mișcare. Sistemul inerțial detectează modificări ale poziției geografice legate de direcție sau modificări ale vitezei rachetei.

Giroscoapele măsoară viteza unghiulară, iar accelerometrele calculează accelerațiile liniare ale sistemului în cadrul de referință inerțial. O conexiune slabă sau intermitentă între satelit și rachetă sau între computer și giroscop sau computer și accelerator poate induce abateri de la traiectorie sau modificări ale regimului de viteză soldate cu prăbușiri sau explozii accidentale, aăa cum s-a întâmplat la traversarea Iranului.

Racheta Kalibr nu e înzestrată cu un sistem fiabil de ghidare

Toate componentele high-tech, ale sateliților, computerelor, giroscoapelor și acceleratoarelor provin din import, din SUA, Japonia, China, Germania sau Coreea de Sud. În Rusia nu putem vorbi despre o industrie high-tech. Situația Chinei este și mai critică, deoarece rachetele de croazieră chinezești sunt fabricate prin transfer de tehnologie rusească.

Se pare că racheta Kalibr nu este înzestrată cu un sistem fiabil de ghidare suplimentar, al cărui rol este de a compara tabloul imagistic al țintei cu profilurile digitale stocate în memoria sistemului, pentru realizarea ghidării de proximitate și, implicit, distrugerea țintei. Sunt deja prea multe abateri ale rachetei Kalibr de la țintă, uneori și cu sute de metri observate în Ucraina și puse pe seama lovirii intenționate a unor ținte civile, când obiectivele reclamate erau militare.

Capacitatea de refacere a stocului operațional de rachete Kalibr este diminuată drastic. Probabil că uzinele din Orenburg, integrate în conglomeratul militar-industrial Almaz-Antey ar putea produce câteva zeci de unități pe lună, dacă ar dispune de componente high-tech, care nu pot fi însă importate din cauza sancțiunilor. Rusia nu produce microprocesoare și în ritmul în care s-a dezvoltat și se dezvoltă federația, nu le va produce niciodată. Rămâne posibilitatea achiziționarii acestora de către rețele de agenți secreți de pe piețele occidentale și transportarea lor în spinare, prin intermediul cărăușilor.