Înfrângere dură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un milion de euro pe abuzul proprilor angajați

Înfrângere dură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un milion de euro pe abuzul proprilor angajațiANAF. Sursa foto: Razvan ValcaneantuEEC

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au confirmat o sentință a Curții de Apel București, prin care ANAF a fost obligat să renunțe la un milion de euro, suma care reprezintă impozit pe profit calculat în plus unei firme, pentru anul fiscal 2012.

Magistrații au dispus ca o decizia de impunere emisă de ANAF, prin care o firmă a fost obligată să plătească suma de un milion de euro, care reprezintă impozit pe profit stabilit suplimentar, să fie anulată.

Motivul anulării acestei decizii de impunere este reprezentat de perioada de prescriere, care în acest domeniu de activitate este de maxim cinci ani.

Orice creanță mai veche de cinci ani nu mai poate fi invocată de către ANAF.

În concret, inspectorii de la Inspecția Fiscală din cadrul ANAF au efectuat un control la firma respectivă și susțoin că au fost descoperit o serie de tranzacții pentru care se datora impozit pe profit. Acest lucru a fost stabilit ulterior, prin emiterea deciziei de impunere, dar cum de la la momentul acestor operațiuni fiscale au trecut mai mult de cinci ani, ANAF nu mai avea dreptul să facă aceste demersuri.

Curtea de Apel București a anulat decizia

Cei de la firma cu pricina au depus o contestație care a fost admisă de ANAF, doar că sumele de bani datorate au fost reportate pentru anul 2013, fapt din nou ilegal.

„Având în vedere incidența prescripției pentru anul 2012, societatea a formulat contestație fiscală. Direcția generală de soluționare a contestațiilor a recunoscut incidența prescripției cu privire la anul 2012 și a admis contestația, însă a dispus refacerea inspecției fiscale, cerând noii echipe de inspecție să transfere impozitul pe profit suplimentar stabilit în exercițiul financiar imediat următor termenului de prescripție, adică în anul 2013, cu motivarea că provizioanele pentru impozitul pe profit amânat se regăseau în evidența contabilă a societății și în anul 2013. Direcția generală de soluționare a contestațiilor a motivat că nici starea de fapt fiscală și nici constatarea fiscală nu s-ar schimba astfel”, se arată într-un comunicat al Casei de Avocatură  Reff & Asociații, afiliată Deloitte.

Înalta Curte de Casație a păstrat decizia

Sentința de la Curtea de Apel București a fost contestată de ANAF, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Judecătorii de la Instanța Supremă au confirmat sentința instanței de fond și au dispus anularea deciziei de impunere.

”Soluția primei instanțe, de anulare atât a deciziei de desființare cu refacere, cât și a deciziei de impunere cu privire la impozitul pe profit suplimentar aferent anului 2012 pentru care intervenise prescripția, a fost confirmată definitiv de ICCJ ca urmare a respingerii recursurilor promovate de ANAF”, se mai arată în comunicatul citat de Avocatnet.