Se modifică Legea sănătății. Studenții români din UE vor beneficia de asigurare de sănătate

Se modifică Legea sănătății. Studenții români din UE vor beneficia de asigurare de sănătate Sursa foto: Arhiva EVZ

Legea sănătății urmează să fie modificată pentru a putea permite studenților români ce urmează cursurile universităților din Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European, Elveţia sau Marea Britanie să li se recunoască dreptul de asigurat.

Un grup de parlamentari propune modificarea Legii sănătății astfel încât și cei ce studiază în aceste țări să poată beneficia deasigurare de sănătate, fără plata contribuției. De fapt, prin proiectul legislativ de la Senat, se propune adăugarea în Legea sănătății a unei noi categorii de persoane care pot beneficia de asigurare, fără plata contribuției.

Concret, vor beneficia de asigurare, pe lângă cei ce o fac deja, și “studenţii şi studenţii - doctoranzi înmatriculaţi într-o instituţie de învăţământ superior acreditată din Uniunea Europeană/ Spaţiul Economic European/ Confederaţia Elveţiană/ Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord”. Pe lângă cei amintiți mai sus, beneficiază de asigurare, fără plata contribuției, printre alții, și:

  • tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului;
  • soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate;
  • persoanele cu handicap, pentru veniturile obținute în baza Legii nr. 448/2006;
  • femeile însărcinate și lăuzele;
  • persoanele fizice care beneficiază de ajutor social;
  • persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii, precum și pentru veniturile realizate din drepturi de proprietate intelectuală etc.

Asigurăre de sănătate pentru studenții care studiază în străinătate

În acest moment, Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu recunoaște studenților români din străinătate dreptul la asigurare de sănătate. Mai exact, potrivit inițiatorilor măsurii, “acest tip de discriminare la care sunt supuși studenții români înmatriculați la una dintre universitățile din zonele mai sus menționate este susținut de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin invocarea unui principiu neprevăzut expres de art. 224, respectiv principiul teritorialității.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din reglementarea care se află astăzi în vigoare nu reiese în niciun fel că legiuitorul a dorit un tratament diferit pentru cetățenii români care au statutul de student: ”beneficiază ... studenți, studenți - doctoranzi care desfășoară activități didactice ...”, nefiind precizat nici un element de teritorialitate”. Această interpretare a CNAS a generat un număr mare de procese, în care studenții români înmatriculați la școli superioare din străinătate au cerut să poată beneficia de drepturile stabilite de lege, deciziile instanțelor fiind, aproape în fiecare caz, în favoarea studenților.