Primul termen în procesul lui Ludovic Orban cu Guvernul. „Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”
- Emma Cristescu
- 8 ianuarie 2023, 15:37
Fostul premier, Ludovic Orban, a anunţat că a mai rămas foarte puțin până la primul termen de judecată în procesul în care a cerut instanţei să oblige Guvernul să organizeze alegeri în localităţile unde a fost vacantată funcţia de primar.
Preşedintele Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a anunţat că primul termen de judecată în procesul în care a cerut instanţei să oblige Guvernul să organizeze alegeri în localităţile unde a fost vacantată funcţia de primar, va fi pe 6 februarie, la Curtea de Apel Bucureşti.
Scandalul dintre Ludovic Orban și Guvern a pornit după ce Executivul a refuzat să organizeze alegeri în peste 50 de localităţi care au rămas fără primar. Fostul premier speră să își facă dreptate în 2023.
„2023 începe cu o veste bună! De peste un an de zile Guvernul refuză să organizeze alegeri locale în peste 50 de localităţi în care s-a vacantat funcţia de primar. Aceste comunităţi locale sunt conduse de oameni care nu au legitimitatea dată de votul cetăţenilor. Guvernul încalcă grav Constituţia, legile ţării şi cele mai elementare norme de funcţionare a unei democraţii. Practic guvernul a interzis dreptul de vot pentru sute de mii de cetăţeni români, care sunt împiedicaţi de guvern să îşi voteze primarul. Văzând nesimţirea partidelor din coaliţie, dispreţul guvernanţilor faţă de dreptul de vot al oamenilor şi refuzul sistematic de a organiza alegeri la oricâte solicitări publice am formulat ca parlamentar, am luat decizia că nu mai există nicio altă soluţie decât să dau în judecată Guvernul pentru a obţine din partea unei instanţe o decizie care să oblige guvernul să emită hotărârea de guvern de stabilire a datei alegerilor”, a anunţat Ludovic Orban.
Primul termen de judecată al procesului lui Orban
Primul termen de judecată va avea loc la data de 6 februarie, a mai anunțat Orban.
„După şase luni de la declanşarea procedurii, Curtea de Apel a stabilit primul termen de judecată pentru data de 6 februarie. Legea este clară. În termen de 90 de zile de la vacantarea postului de primar sau de la dizolvarea consiliului local, guvernul este obligat să emită hotărârea de guvern de organizare a alegerilor. Am încredere că judecătorii vor trata speţa cu toată atenţia şi că vor decide cât mai repede să facă dreptate, să determine guvernul să respecte legea şi dreptul de vot al cetăţenilor români, drept garantat de Constituţie şi de lege”, a explicat preşedintele partidului Forţa Dreptei pe Facebook.
Ludovic Orban a mai declarat: „Înlocuiesc proverbul „Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou” cu „Cine nu organizează azi alegeri locale, mâine nu va mai organiza nicio alegere”.