Un tânăr nu a renunțat la muzică nici după ce a fost dat în urmărire națională

Un tânăr nu a renunțat la muzică nici după ce a fost dat în urmărire națională Poliție. Sursa foto: Jaromír Chalabala | Dreamstime.com

Un tânăr din Prahova nu a mai ținut cont că a fost dat în urmărire națională și a ascultat muzică tare. Gălăgia și distracția i-au adus pe oamenii legii fix în locul în care se afla suspectul.

Un tânăr din Prahova, dat în urmărire națională pentru tâlhărie, a fost găsit de jandarmi la Timișoara, în timp ce asculta muzică tare și se distra. Noaptea trecută, în jurul orei 02.30, bărbatul a fost prins.

Un grup de patru bărbați au început să se distreze cu o zi înainte de Revelion în plină stradă. Ei ascultau muzică tare la o boxă portabilă, chiar dacă aveau probleme cu legea. Gălăgia i-a dus pe polițiști fix în locul în care se aflau suspecții.

Tinerii au fost opriți de echipajul de jandarmi care patrula în zonă, iar aceștia au aflat că pe numele unuia dintre băieți era emis un mandat de urmărire națională. Tânărul, cu domiciliul în județul Prahova, avea de executat o pedeapsă de 4 ani de închisoare pentru complicitate la tâlhărie calificată, faptă săvârșită în vara anului 2020, potrivit A3.

Ne puteți urmări și pe Google News

Frații Tate, acuzați de viol

Amintim și că Andrew Tate și fratele său, Tristan, au fost reținuți în București în cadrul unei anchete privind comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și viol. DIICOT a pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol.

Sursă: Pcheruvi | Dreamstime.com

„În cauză s-a reținut că, la începutul anului 2021, 4 suspecți (doi cetățeni britanici și doi cetățeni români) au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane”, potrivit comunicatului transmis de Biroul de Informare din cadrul DIICOT.

„Persoanele vătămate au fost recrutate de cetățenii britanici prin inducere în eroare cu privire la intenția de a întemeia o relație de căsătorie/concubinaj și existența unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy).

Acestea au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializarede material având un astfel de caracter și prin supunerea la executarea unei munci, în mod forțat, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obținute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, se arată în comunicat.