Politicieni au un nou subiect pe agenda geopolitică: extinderea dramatică a mărimii complexului militar-industrial în contemplarea unui alt conflict în stil ucrainean sau a unui viitor război cu China.

Este o opțiune  care în final va militariza și mai mult politica externă și planificarea securității. Ea apare într-un moment în care o abordare bazată pe diplomație și pe sancțiuni economice nu are multe șanse să promoveze pacea și stabilitatea.

Din păcate lumea se îndreptă spre o divizare de tipul Războiului Rece, o divizare care nu este pe criterii ideologice ci pe criterii de dominație și de împărțire a sferelor de influență, a lanțurilor de aprovizionare, a resurselor de pământuri rare și în general a tot ceea ce este legat de viitorul economic al omenirii. BRICS se mișcă pentru a submina dolarul american și a limita dominația acestuia ca monedă de rezervă mondială. Uniunea Economică Eurasiatică (EAEU) a dezvoltat un sistem comun de plăți. Un card de plată unic va fi implementat, card care va unifica sistemele de plăți MIR rusesc, UnionPay din China, RuPay din India și Elo din Brazilia. Un prim pas spre o altă lume financiară comună a țărilor BRICS fără prezența dolarului. 

Bătălia liniilor de producție de armament

Conflictul din Ucraina a durat deja aproape 10 luni și s-a transformat într-un fenomen pe care Occidentul nu l-au văzut de la al Doilea Război Mondial: o ”bătălie a liniilor de producție de armament”. Atât Rusia, cât și Ucraina au utilizat muniții într-un ritm infernal (Ucraina în jur de 4000-7000/zi iar rușii în jur de 40.000-60.000). „În apogeul luptei din Donbas, Rusia folosea mai multă muniție în două zile decât are toată armata britanică în stoc”, notează Royal United Services Institute, un think tank britanic. În urmă cu două săptămâni, directorul Serviciului de Informații Naționale a SUA Avril Haines a susținut pentru CNN: „controalele la export forțează Rusia să apeleze la țări precum Iran și Coreea de Nord pentru aprovizionare, inclusiv cu UAV-uri, obuze de artilerie și rachete”. 

Cu economia sa blocată de sancțiunile occidentale – și în special de restricțiile la exporturile de microcipuri – Rusia a apelat la Coreea de Nord pentru obuze și rachete de artilerie și la Iran pentru drone și rachete de croazieră. Serviciile de informații britanice raportează că Rusia „probabil și-a epuizat stocul actual” de drone iraniene și așteaptă alte livrări. Faptul că deocamdată China nu înarmează Rusia este o victorie uriașă pentru Occident. 

Coreea de Nord rezervor de muniție pentru ruși

Rapoartele serviciilor de informații americane nu menționează ce fel de muniție cumpără Rusia din Coreea de Nord (se estimează ca Phenianul are în jur de 20.500 piese de artilerie plus 5100 de lansatoare multiple, 4400 de tunuri autopropulsate și 7500 de mortiere dar și stocuri imense de proiectile pentru acestea).

Vorbim probabil de proiectile de 122 mm pentru obuzierele rusești autopropulsate 2S1, desfășurate în mod obișnuit la nivelurile grupului tactic de batalion și de brigadă și de obuze de 152 mm pentru obuzierele autopropulsate 2S19 MSTA-S. Obuzierul 2S1 nu are echivalent în armatele NATO, dar 2S19 este similar cu obuzierele autopropulsate americane M109A7 Paladin sau cele germane Panzerhaubitze 2000 de 155 mm. Bruce Klingner, fost analist sud-coreean la CIA, actualmente la Fundația Heritage a declarat pentru CNN că: ”Coreea de Nord ar putea furniza Rusiei obuze de artilerie de 122 sau 152 de milimetri care ar fi compatibile cu sistemele Rusiei.” Cât de performante sunt aceste muniții vom vedea în orice caz în 2010 coreeni din nord au tras 170 de astfel de muniții de 122 mm în insula Yeonpyeong din Coreea de Sud (un angajament de artilerie între Coreea de Nord și Coreea de Sud).

Mai puțin de jumătate au lovit insula, iar dintre acestea, aproximativ un sfert nu au reușit să se detoneze – o rată mare de eșec care „sugerează că unele muniții de artilerie fabricate în RPDC, în special rachetele (folosite de lansatoare de rachete multiple), suferă fie de un control slab al calității în timpul producției, fie suferă de condiții și standarde de depozitare precare”, potrivit unui raport din 2016 al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale. Ambele părți în conflictul ucrainian epuizează cu rapiditate stocurile de muniții. Serviciile secrete ucrainene estimează, de exemplu, că rușii au utilizat deja 80% din rachetele balistice cu rază scurtă de acțiune Iskander, care au fost folosite pentru a viza orașele ucrainene și infrastructura energetică încă de la începutul operațiunilor militare în februarie 2022. Și ucrainenii, la rândul lor, vor să mențină fluxul de alimentare cu obuze de artilerie, rachete antiaeriene Stinger, rachete antitanc Javelin, rachete HIMARS și alte sisteme de arme vitale din Occident. 

Mentenanța tehnicii folosite de ucraineni

O treime din cele aproximativ 350 de obuziere de fabricație occidentală donate Kievului sunt în afara acțiunii în orice moment, potrivit oficialilor americani din Pentagon. Schimbarea țevii de obuzier sau a butoiului după 2650 de proiectile trase depășește capacitatea soldaților de pe teren și a devenit o prioritate pentru Comandamentul European al SUA din Stuttgart, Germania, care a înființat o bază de reparații în Polonia. Când muniția pentru tunurile din epoca sovietică ale Ucrainei, tunuri care trag cu obuze de 152 de milimetri, s-a redus la scurt timp după invazie, obuzierele standard NATO care trag cu obuze de 155 de milimetri au devenit unele dintre cele mai importante arme ale Ucrainei, având în vedere și stocurile vaste de obuze compatibile deținut de partenerii Kievului.

Pentagonul a trimis 142 de obuziere M777 în Ucraina, suficiente pentru a echipa aproximativ opt batalioane. Construită în mare parte din titan arma este mai ușor de mutat pe câmpul de luptă și mai rapid de instalat decât armele anterioare - un avantaj clar pentru Statele Unite atunci când au început să folosească M777 în Irak și Afganistan la începutul anilor 2000. În acele războaie, spre deosebire de Ucraina, M777 a fost în general folosit pentru a trage un număr mic de obuze în sprijinul trupelor. Până în prezent, SUA a furnizat Ucrainei peste un milion de obuze de artilerie. Dintre acestea, 903.000 sunt obuze standard de calibrul 155 mm NATO. De asemenea, americanii le-au mai dat ucrainenilor un număr de 3.000 de obuze „Excalibur” care sunt ghidate GPS și pot lovi precis ținte la distanțe aproape duble față de artileria clasică.

Ajutorul include de asemenea 180.000 de obuze calibrul 105 mm NATO. Conform Pentagonului, SUA a acordat Ucrainei și 20 de milioane de gloanțe pentru armamentul individual de infanterie. De la începutul lunii septembrie, Statele Unite au peste 800.000 de proiectile de muniție de calibru 155 mm în Ucraina. Franța a trimis 18 lansatoare Caesar, dar și un număr neprecizat de tunuri TRF1 de 155mm. Germania a trimis Kievului 15 lansatoare și a promis să mai trimită încă 16 iar Polonia a trimis 54 de lansatoare. Armata SUA tocmai i-a atribuit firmei Raytheon un contract de 1,2 miliarde de dolari pentru a livra Ucrainei șase baterii rachete sol-aer NASAMS, în plus față de cele două care doboară deja rachete rusești. Dar va dura 24 de luni pentru a construi bateriile suplimentare. Cert este că Ucraina trebuie să-și protejeze orașele acum, nu peste doi ani așa că folosește cu succes vechile sisteme antiaeriene Gepard furnizate de nemți și Stinger furnizate de SUA. Membrii NATO au oferit deja Ucrainei ajutor militar de 40 de miliarde de dolari – aproximativ egal cu bugetul anual de apărare al Franței – și se trezesc fără stocuri de arme.

Lecțiile războiului din Ucraina

Lecțiile războiului din Ucraina ne spun clar că este nevoie de tehnologie nouă și de noi metode de ducere a războiului dar și de cantități impresionante de muniții. De asemenea este necesară o industrie de apărarea capabilă să producă sisteme de luptă la un ritm necesar unui război. F-35 este un avion foarte bun  de generația a V-a dar este scump și greu de produs și nu și-a dovedit încă capacitățile în luptă decât în câteva cazuri în Orientul Mijlociu, iar portavioane de ultimă generație (USS Gerald Ford - CVN-78)  sunt extrem de scumpe și au devenit ținte vulnerabile pentru rachetele supersonice neavând suficiente capacitați de a le detecta și lovi.

Soluția? Pentru Europa Comisia a adoptat o propunere de regulament a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a industriei europene de apărare privind consolidarea prin actul comun privind achizițiile publice (EDIRPA) pentru 2022-2024. În SUA bugetul Pentagonului este gata să atingă 850 de miliarde de dolari anul viitor– unul dintre cele mai înalte niveluri de la cel de-al Doilea Război Mondial. Cu o parte din acești bani Pentagonul are planuri de a revigora industria de apărare care la ora actuală nu poate produce decât (un exemplu) 800 de sisteme Javelin pe an în timp ce au fost livrate 8000 de astfel de sisteme Ucrainei (producția pe 10 ani), livrările începând cu administrația Trump. Toate țările NATO și-au redus capacitatea industrială de apărare după încheierea Războiului Rece. În Statele Unite, numărul marilor contractori din apărare a scăzut de la 51 la cinci, iar multe linii de producție au fost închise. În ultimii ani, contractorii din apărare s-au concentrat pe producerea unui număr mic de sisteme de arme de înaltă tehnologie care au fost ideale pentru a lupta împotriva terorismului global și în conflicte locale, dar care sunt insuficiente pentru a duce un conflict prelungit împotriva unei puteri militare convenționale precum China sau Rusia.

Dacă vorbim despre țările din est în afară de Polonia care și-a consolidat sectorul industriei de apărare celelalte au rămas pe loc ba chiar au regresat în domeniul producției de armament. Unii ca România se chinuie să achiziționează un tanc din 1997 când a început modernizarea TR-85 pe faze (întâi turela, apoi motorul etc...lipsă finanțarea de la buget). În 2016 Șeful Statului Major al Trupelor de Uscat înainta cerințele operaționale pentru un nou tanc la Staul Major al Apărării. În 2019 voiam să cumpărăm Leopard (Leopard 2A7+)  în 2022 voiam Abrams M1A2 Sepv2 dar în Cartea Albă a guvernării din 2020 nu exista un program de tancuri. România are nevoie de cel puțin 260 de tancuri noi. Ce avem acum în dotare nu este suficient și nici modern: TR-85M1, TR 85-800, TR580 și tancuri rusești T55 AM. Toate la un loc nu depășesc câteva sute (Rusia a pierdut aproape 1551 de tancuri -distruse sau abandonate- în Ucraina conform site-ului Oryx). Vrem proiectile de ultimă generație din Turcia dar nu avem o fabrică de pulberi și toată lumea tace. Puteai să faci prin offset o fabrica de pulbere la câtă tehnică nouă ai cumpărat.

Potrivit Ministerului Apărării al Poloniei, planul lor de modernizare militară până în 2035 are o finanțare de  115 miliarde de euro, deși detaliile nu au fost făcute publice. Sisteme de apărare anti-aeriană și antirachetă Patriot, avioane stealth F-35, lansatoare de rachete HIMARS, elicoptere Black Hawk (fabricate în Polonia de Lockheed Martin) și chiar vehicule MRAP uzate din Afganistan sunt doar câteva dintre contractele militare de miliarde de dolari pe care Polonia le-a achiziționat din 2018 încoace. New Military Technology, a publicat recent date care arată că marea majoritate a tancurilor, vehiculelor de luptă, elicopterelor și navelor marinei poloneze nu au fost înlocuite sau modernizate de aproximativ 30 până la 40 de ani. Unele „exemplare” s-ar califica chiar ca obiecte de patrimoniu național, având vârsta de peste 50 de ani. La noi care o fi situația?  Polonezi produc și vând tunuri autopropulsate AHS Krab Ucrainei (18 bucăți la care au antrenat deja echipajele ucrainene).

Obuzierele sunt produse la compania Huta Stalowa Wola (dacă vă mai aduceți aminte de escavatoarele din ani 80 prezente în România), companie care face parte din holdingul Polska Grupa Zbrojeniowa (PGZ). Turela obuzierului britanic AS90 a fost licențiată și este folosită în producția Krab. Lungimea țevii este de 52 de calibre și este montată pe șasiul sud-coreean K9 Thunder ACS. Tancuri K2 cumpărate din Coreea de Sud au comanda împărțită în două etape - prima implică achiziționarea a 180 de tancuri (livrările au început anul acesta), iar a doua etapă implică peste 800 de tancuri în standardul K2PL care începând cu 2026 se vor produce în Polonia. Tancurile achiziționate în prima etapă vor fi și ele aduse la standardul K2PL.

Tot ce cumpăra Polonia are offset în fabricile poloneze. La Rzeszow, în sud-estul Poloniei, a început asamblarea motoarelor pentru avioanele de luptă F-16 în decembrie 2005, ca urmare a negocierilor de compensare din timpul procesului de achiziție a aeronavei. În mod similar, o fabrică din Krosno produce trenuri de aterizare pentru fiecare F-16 polonez produs. Aceste fabrici oferă locuri de muncă populației locale, generează taxe pentru guvern și oferă o aprovizionare imediată, în țară, de piese pentru noua flotă de F-16 a Poloniei. Polonia este prima și singura companie din Europa și a treia companie din lume autorizată să efectueze testele de acceptare a motoarelor F-100 (Fabrica Military Aircraft Works No. 4, situată într-o suburbie a Varșoviei). 

Noi strategii industriale

Cred că este timpul pentru o strategie mai realistă și priorități de cheltuieli mai disciplinate, nu o cursă pentru a construi un stat de garnizoană care este prost echipat pentru a face față amenințărilor urgente militare/non-militare la adresa vieții și mijloacelor de trai ale oamenilor. După începerea războiului în Ucraina un raport din iulie al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale care explorează industria de apărare din perspectiva NATO a constatat că „multe părți ale diverselor sisteme naționale de dezvoltare și producție de arme ale NATO au o capacitate de creștere foarte limitată. Poate dura ani pentru ca anumite țări să reconstruiască stocurile de arme moderne și critice.”

În aceeași lună, Oficiul pentru responsabilitatea guvernului SUA (Government Accountability Office) a descris noi provocări în baza industrială a SUA, menționând că „Biroul pentru Politica de bază industrială al Departamentului de Apărare (Department of Defense’s Industrial Base Policy DOD) nu are încă o strategie consolidată și cuprinzătoare pentru a atenua riscurile pentru baza industrială”. Rapoarte recente de la Wall Street Journal, Financial Times și CNBC au remarcat îngrijorări în mai multe instituții militare cu privire la scăderea stocurilor de muniții în SUA și în țările NATO. Au existat chiar întâlniri inițiale între Directorii de Armament  din NATO care au abordat această problemă. Au fost astfel identificate surse alternative de aprovizionare pentru unele cerințe de muniție ucraineană, cum ar fi Republica Coreea.

„Va fi necesar un program major de expansiune industrială dacă națiunile din Vest vor să reconstruiască capacitatea de a proiecta, produce și stoca cantitățile mari de muniții (și platforme) care vor fi necesare atât pentru misiunile de descurajare, cât și pentru misiunile de răspuns în cel de-al douăzeci și unu secolul”, a scris generalul-maior australian Mick Ryan. Dar extinderea producției de apărare va dura considerabil. Mark F. Cancian, expert în industria de apărare la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, îmi amintește „că mobilizarea SUA în cel de-al Doilea Război Mondial a durat aproximativ șase ani”, din 1938 până în 1944 – și, desigur, nu vom începe să organizăm o astfel de mobilizare totală astăzi, dacă nu ne aflăm în al treilea Război Mondial.  Boeing a început să proiecteze bombardierul cu rază lungă de acțiune B-29 în 1938, iar până în 1946 a produs 2.766 de avioane. Prin comparație, Lockheed Martin a început să dezvolte avionul de vânătoare F-35 în 1995, iar Statele Unite au în prezent doar 450 de avioane F-35. Sistemele destinate Ucrainei nu sunt la fel de sofisticate precum F-35, dar arme precum Javelin, Stinger, HIMARS și chiar obuze de artilerie de 155 mm necesită și o capacitate de producție specializată care nu există în sectorul civil.

Suntem într-o stare de prerăzboi și avem nevoie de o industrie de apărare. La orizont se preconizează o confruntare în Asia. Capacitatea industrială a unor națiuni precum SUA, Japonia, India, Coreea și Australia este vitală pentru a descuraja diplomația ”lupului-războinic chinez” și belicositatea militară a Partidului Comunist Chinez. Expansiunea chineză în Marea Chinei de Sud și planurile clare ale președintelui Xi privind preluarea Taiwanului oferă un imperativ convingător pentru reînarmarea occidentală și expansiunea industrială pentru a descuraja agresiunea chineză. Și dacă China nu poate fi descurajată, națiunile din Pacificul de Vest vor avea nevoie de o aprovizionare mare de muniții letale cu rază lungă de acțiune pentru a opri ambițiile teritoriale ale Chinei. Dacă credeți că tensiunile de aprovizionare sunt proaste astăzi, imaginați-vă cum vor arăta dacă războiul din Ucraina continuă să se dezvolte la ritmul actual peste un an. Acesta este chiar un scenariu a cărui final este greu de anticipat!