Social
Top sfaturi pentru prelungirea duratei de viață a anvelopelor
- Nicolae Comănescu
- 19 octombrie 2022, 08:28
Există concepția greșită că dacă am cumpărat o anvelopă premium, aceasta își va îndeplini datoria indiferent de condiții și situații timp de mai multe zeci de mii de kilometri.
De asemenea, cei care au preferat să achiziționeze anvelope medii sau de buget pot considera că oricum nu au costat mult și în caz de probleme o vor schimba. Ambele teorii sunt greșite. Există situații în care o anvelopă premium să reziste chiar mai puțin decât una de buget. În plus, indiferent de ce anvelopă avem, ambele pot provoca aceleași neplăceri în caz de pană. Sigur, anvelopele premium rezistă mai mult și pot avea o durată de viață mai lungă, dar asta nu înseamnă că nu au nevoie de întreținere.
- La montarea anvelopelor pe jante, echilibrați obligatoriu roata. Refaceți echilibrarea după aproximativ 500 de kilometri.
- În cazul în care nu aveți un indicator de presiune a roților la bordul mașinii, verificați manual presiunea cel puțin o dată pe săptămână. Verificarea se face cu anvelopa rece, adică atunci când mașina a staționat cel puțin trei ore. Ideal ar fi să o faceți dimineața.
- Rulați la viteză mică, pe asfalt curat, cu geamurile deschise pentru a detecta eventualele zgomote produse de obiecte care au rămas blocate în canalele de evacuare a apei din profilul anvelopei. Uneori poate fi un cui, nu neapărat o pietricică.
- Pe o porțiune de drum drept și fără trafic, rulați cu viteze de sub 40 km/h, lăsați mașina în rulare liberă (cu schimbătorul la punctul mort sau cutia de viteze automată pe N) și eliberați volanul. Fiți pregătit totuși să-l prindeți imediat ce veți sesiza o abatere de la traiectoria rectilinie a mașinii. Orice deviere poate fi semn de dereglare a unghiurilor direcției sau presiune neuniformă în roți.
- Verificați periodic, la un service specializat, geometria direcției. La multe mașini, în special cele cu suspensii independente pe ambele punți, se recomandă și reglarea unghiurilor roților din spate. Atâta timp cât roata nu va călca perpendicular pe sol, vor apărea frecări diferite care vor duce la uzarea prematură a anvelopei.
- Nu supraîncărcați nici mașina nici puntea. Respectați masa maximă admisă pe punți recomandată de producătorul vehiculului. Supraîncărcarea duce la o încălzire accentuată a anvelopelor de pe acea punte. Creșterea presiunii de aer din pneuri nu este o soluție pentru că duce la uzura prematură, sau chiar defectarea, unor elemente de suspensie sau direcție.
- Înainte de plecarea la un drum lung, verificați unghiurile direcției, presiunea în anvelope și echilibrarea roților.
- Atunci când montați roțile pe mașină, solicitați umplerea acestora cu azot. Acest gaz nu doar că trece mai greu prin carcasa anvelopei, dar are și un grad de dilatare mult mai mic decât al aerului. Prin urmare, nu va mai fi necesară ajustarea presiunii în roți în funcție de temperaturile ambientale.
- Curățați periodic anvelopele(inclusiv anvelopele de iarnă) și jantele. Aplicați soluții de protejare a anvelopelor pe flancuri pentru protecția acestora împotriva radiațiilor ultraviolete care pot dăuna materialului din care acestea sunt făcute.
- Abordați un stil relaxat de conducere. Accelerările și frânările bruște accentuează uzura pneurilor.
Recomandările noastre