Loc de parcare gratuit pentru toată lumea. Primarul, pus la punct de consilierii locali din Râmnicu Vâlcea

Loc de parcare gratuit pentru toată lumea. Primarul, pus la punct de consilierii locali din Râmnicu VâlceaSursa:adevarul.ro

Mai mulți consilieri, dar și locuitorii din Râmnicu Vâlcea contestă o hotărâre prin care mașinile parcate aiurea sau pe locurile cu plată, fără a fi achitată taxa, vor fi ridicate. Oamenii spun că nu există locuri de parcare și că nu au altă soluție. Primarul spune că municipiul este sufocat de mașini.

Dispută aprinsă în Consiliul Local din Râmnicu Vâlcea, după ce, la propunerea primarului, s-a decis ridicarea mașinilor parcate neregulamentar, dar și a celor care ocupă un loc de parcare public, dar șoferii nu plătesc taxa.

Unii consilieri au contestat propunerea pe motiv că în oraș nu există suficiente locuri de parcare. Seara, în jurul blocurilor, abia mai poți face un pas din cauza mașinilor parcate pe toate străduțele.

Prea puține locuri

Pe lângă faptul că locurile sunt insuficiente, Primăria a decis ca spațiile libere, de pe bulevarde și străzile principale, să fie transformate în parcare publică și taxate ca atare.

Oamenii se plâng pe rețelele sociale că plătesc taxe și impozite și chiar abonament de parcare și tot nu au locuri. În plus, ei spun că nu sunt suficiente parcometre, iar mulți nu se descurcă cu plata prin SMS.

Consilierii liberali au cerut amenajarea de locuri de parcare pentru fiecare locuință, dar primarul a spus că această solicitare nu are cum să devină realitate. „Pentru alocarea a câte unui loc de parcare pentru fiecare apartament din municipiu ne-ar mai trebui suprafaţa încă unui oraş”, a spus Mircia Gutău.

Două mașini la un apartament

Consilierii care s-au opus propunerii primarului spun că în Râmnicu Vâlcea sunt peste 35.000 de apartamente și doar 18.000 de locuri de parcare. Dintre acestea peste 4.000 sunt cu plată. La rândul său, primarul Mircia Gutău spune că în oraș sunt îmatriculate 40.000 de autoturisme la un număr de 20.000 de apartamente. Practic două mașini per familie.

„Măsura ridicării vehicului ce ocupă locul de parcare fără plata taxei se aplică doar în cazul în care deţinătorul vehiculului nu poate fi identificat. Am încercat, prin această modalitate, să stopăm un obicei al unor samsari de maşini second-hand sau deţinători de autoturisme înmatriculate în străinătate care consideră domeniul public al municipiului drept parcare personală”, a mai spus Mircia Gutău, potrivit adevarul.ro.