Volodimir Zelenski avertizează. Poate fi o vară cu una dintre cele mai mari tragedii din istoria omenirii
- Antonia Hendrik
- 20 august 2022, 12:37
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelkenski avertizează că dacă „șantajul rusesc cu radiații continuă, vara aceasta ar putea intra în istoria diferitelor țări europene drept una dintre cele mai tragice din toate timpurile. Pentru că nicio instrucțiune la nicio centrală nucleară din lume nu are în vedere o procedură în cazul în care un stat terorist transformă o centrală nucleară într-o țintă”.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că restabilirea securităţii depline la centrala nucleară Zaporojie (aflată sub controlul rusesc) poate începe odată cu misiunea internaţională.
„Diplomaţii ucraineni, partenerii noştri, reprezentanţii ONU şi AIEA elaborează detaliile specifice ale misiunii care urmează să fie trimisă la centrala nucleară Zaporojie. Cu această misiune poate începe restabilirea securităţii depline la ZNPP şi la Enerhodar. Şi sunt recunoscător tuturor celor care s-au alăturat acestei acţiuni şi iniţiative”, a declarat Zelenski.
Preşedintele Ucrainei a tras un semnal de alarmă în care spune că nicio centrală nucleară din lume nu are o procedură în cazul în care un stat terorist transformă o centrală nucleară într-o ţintă.
Zelenski: vara aceasta ar putea intra în istoria UE drept una dintre cele mai tragice din toate timpurile
„Dacă şantajul rusesc cu radiaţii continuă, vara aceasta ar putea intra în istoria diferitelor ţări europene drept una dintre cele mai tragice din toate timpurile. Pentru că nicio instrucţiune, la nicio centrală nucleară din lume, nu are în vedere o procedură în cazul în care un stat terorist transformă o centrală nucleară într-o ţintă”, avertizează preşedintele Zelenski.
„Și cu cât toată lumea din Europa își pregătește mai repede sistemele energetice pentru a rezista fără nicio sursă de energie din Rusia, cu atât mai devreme vor putea trece calm prin orice iarnă”, a mai spus preşedintele în mesajul video adresat națiunii sale.
Şi continuă: „Astăzi vreau să mă adresez separat locuitorilor din toate orașele noastre din Ucraina, care sunt supuse bombardamentelor brutale constante din partea Rusiei. Harkov, toate orașele Donbasului, regiunea Dnipropetrovsk, regiunea Zaporojie ... Toți cei care trăiesc această groază constantă a distrugerii vieții și a distrugerii a tot ceea ce dă normalitate vieții. Nu vom lăsa niciunul dintre aceste atacuri fără răspuns.
Vom stabili identitatea fiecărui ocupant care dă ordine și execută aceste atacuri în orașe. Și îi vom aduce pe toți în fața justiției într-un fel sau altul. Nici un criminal nu se va ascunde.
Și cu siguranță vom restabili tot ceea ce teroriștii lasă în urmă. Cuvântul „ruine” nu va fi niciodată un cuvânt despre Ucraina, nu va fi niciodată un cuvânt despre orașele noastre. Rusia cu siguranță nu va reuși acest lucru, a încheiat președintele, potrivit ukrinform.net.