Slujba împotriva secetei a dat roade: „A ascultat Dumnezeu rugăciunile. A plouat!”
- Emma Cristescu
- 17 iulie 2022, 07:30
Arhiepiscopia Tomisului a anunțat că slujbele împotriva secetei nu au fost în zadar. Preoții au spus că Dumnezeu a ascultat rugăciunile și că acest lucru le dă încredere.
Arhiepiscopia Tomisului a anunţat că Dumnezeu a ascultat rugăciunile Arhiepiscopului Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, și a preoților care au ținut o slujbă vineri seara, în care s-au rugat la Dumnezeu pentru ploaie. Preoții au arătat și dovada, o poză în care ploua în judeţul Constanţa. Sâmbătă dimineaţă, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod galben de furtuni pentru Muntenia, sudul Moldovei şi Dobrogea continentală, valabil între 14:00 şi 22:00.
Românii au mulțumit Arhiepiscopiei Tomisului și au spus că ploaia a venit și în Capitală, nu doar în Constanța.
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, s-a rugat, vineri, pentru ploaie, pe un câmp din comuna Valu lui Traian. El a garantat că rugăciunile vor continua până când se va vedea o îmbunătățire.
„Cu toţii să avem rugăciune stăruitoare către Dumnezeu să ne căim pentru păcatele noastre, să cerem milă şi ajutor de la Dumnezeu, ne rugăm necontenit să aducă aceste rugăciuni mila lui Dumnezeu asupra noastră şi asupra tuturor credincioşilor noştri şi pământul să-şi dea ofranda sa”, a transmis cu acest prilej ÎPS Teodosie.
Arhiepiscopului Tomisului se va mai ruga pentru ploaie, luni, în comuna Cumpăna. ÎPS Teodosie i-a rugat pe preoții din toată România să facă slujbe împotriva secetei.
Ministerul Agriculturii, mulțumit de rugăciuni
Și Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că își pune încrederea slujbele religioase pentru combaterea secetei, organizate de către Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, şi de preoţi din Dobrogea.
„Orice măsură pe care o înţelege mintea umană şi comportamentul individual este folosită în disperarea aceasta pe care o avem în ţară şi mă îngrijorează şi pe mine şi pe fiecare dintre noi. Orice am face pentru binele ţării e binevenit”, a afirmat ministrul Agriculturii, într-o declarație de presă.
„Trebuie să acţionăm fiecare unde ne aflăm, dar eu în spaţiul acesta al misiunii mele mă îndrept spre efortul pe care îl pot face în aşa fel încât pe de o parte sistemele de irigaţii să-şi dovedească eficienţa. (...) Analizăm la faţa locului de pe o parte posibilităţile concrete de a acţiona pe de altă parte ce măsuri să luăm în perspectivă în vederea punerii în aplicare a programului naţional de îmbunătăţiri funciare care are obligativitatea de a se realiza, înţelegând aici aprobarea planului de către Parlament, cât şi sumele alocate în buget”, a mai afirmat Petre Daea.