Planul lui Putin pentru distrugerea NATO. Țările baltice sunt vizate direct. Previziunile unui expert militar
- Ionel Sclavone
- 23 iunie 2022, 22:16
Vladimir Putin ar putea declanșa un război în Lituania, după blocarea traficului de mărfuri pe calea ferată care face legătura cu Kaliningrad. Printr-un astfel de conflict, Kremlinul ar putea pune la încercare solidaritatea NATO. Aceasta în condițiile în care anumiți membri, precum Franța, Germania sau Ungaria nu sunt dispuși să lupte cu Rusia.
Vladimir Putin ar putea declanșa un război cu Lituania pentru a prelua controlul asupra coridorului Suwalki. Este vorba despre zona care permite accesul la exclava Kaliningrad. O astfel de acțiune ar pune la încercare coeziunea și solidaritatea membrilor NATO, susține expertul militar Mikhail Samus.
Planurile lui Vladimir Putin
Conform tratatelor NATO, atacul asupra unei țări membre a Alianței Nord Atlantice și ocuparea teritoriului acesteia ar trebui să ducă la o intervenție militară comună de apărare. Concret, o astfel de lovitură ar trebui să pună în aplicare articolul cinci privind apărarea colectivă, conform expertului militar. Doar că, acesta nu este chiar așa de sigur că toate statele membre NATO vor da curs solicitării și vor interveni. Astfel, războiul din Ucraina a arătat că nu toate țările NATO sunt pregătite să intre într-o confruntare direct cu Rusia. Iar acest lucru va duce la blocarea articolului al cincilea din tratatul alianței.
„Putin știe că există țări, precum Germania sau Ungaria, eventual Franța, care nu vor un război direct cu Rusia. Ei înțeleg că nu sunt pregătiți pentru asta”, a explicat expertul militar Mikhail Samus.
De altfel, expertul militar a precizat că, încă din anul 2017, exercițiile militare ale Rusiei și ale aliatului Belarus vizează o posibilă capturare a coridorului Suwalki, chiar dacă scenariile de luptă nu fac referire în mod explicit la Lituania.
„În timpul acestor exerciții, acest coridor Suwalki a fost capturat în câteva ore. Și, desigur, fie Lituania, fie doar Polonia poate răspunde în mod specific în aceste ore. Ca organizație NATO... Este nevoie de câteva zile, dacă nu săptămâni”, a spus expertul, potrivit publicației Unian.
Scenariul pe care l-ar putea folosi Putin în Lituania
Expertul militar a precizat că situația s-ar putea și mai mult în cazul în care Vladimir Putin va pune în practică un scenariu de tip „Crimeea” pentru a captura o parte din Lituania, fără să declanșeze un război direct.
„Nu există linii de apărare, nu există apărare pregătită, sunt drumuri obișnuite, așezări obișnuite, de fapt nu există granițe din cauza faptului că acestea sunt țările Uniunii Europene, țările NATO. Prin urmare, Rusia poate profita de asta. Ei (rușii – n. red.) intră pe acest coridor și nu încep să tragă. Așa cum a fost în Crimeea: suntem oameni politicoși, vrem doar să asigurăm trecerea trenurilor și camioanelor noastre, nu facem nimic”, a explicat expertul militar.
În acest caz, țărilor NATO le va fi și mai greu să invoce articolul 5, deoarece nu există ostilități. Acest lucru va implica o decizie a Alianței de a deschide focul împotriva ocupanților pentru a proteja Lituania.
Lituania a interzis tranzitul de mărfuri spre Kaliningrad
Pe 18 iunie, Lituania a decis să oprească tranzitul de mărfuri sancționate între regiunea Kaliningrad și Rusia. Guvernatorul regiunii Kaliningrad, Anton Alikhanov, a acuzat Lituania de „strangularea economică a regiunii”. Potrivit afirmațiilor sale, autoritățile vor solicita o revizuire a deciziei.
De asemenea, Rusia a amenințat că va lua măsuri represive care vor afecta direct populația micuțului stat baltic.
Ministrul de Externe al Lituaniei, Gabrielius Landsbergis, a explicat că decizia nu este una unilaterală, „este doar implementarea sancțiunilor adoptate de Uniunea Europeană”.
Aflată între Polonia și Lituania, regiunea Kaliningrad este alimentată de Federația Rusia cu ajutorul căilor ferate și gazoductelor care tranzitează Lituania.