Denise Rifai pregătește o nouă lovitură. O legendă a PSD va răspunde la întrebările incomode ale vedetei Kanal D. VIDEO

Denise Rifai pregătește o nouă lovitură. O legendă a PSD va răspunde la întrebările incomode ale vedetei Kanal D. VIDEOSursa foto: Kanal D

Fostul politician Miron Mitrea, în prezent analist politic, va răspunde celor 40 de întrebări ale Denisei Rifai, în emisiunea ce va fi difuzată duminică 15 mai. Miron Mitrea și Denise Rifai vor fi față în față în studioul postului de televiziune Kanal D, iar discuțiile se anunță interesante pentru pasionații de poltiică și istorie recentă.

Fost parlamentar și ministru al PSD, Miron Mitrea este o legendă a acestui partid. Unul dintre cei mai vechi membri despre care se spune că a făcut și a desfăcut o mulțime de lucruri în acest partid. Lui îi datorează cariera politică nume grele din PSD-ul actual, de la Radu Mazăre, Marian Oprișan, Valeriu Zgonea, Marian Vanghelie și până la Liviu Dragnea. Toți aceștia au fost aduși și crescuți în partid de Miron Mitrea.

Ajuns în politică din mișcarea sindicală, la începutul anilor ’90, Miron Mitrea a avut nu mai puțin de cinci mandate de parlamentar. A atins apogeul carierei politice în perioada 2000 – 2004, când a fost ministru al Transporturilor în guvernul condus de Adrian Năstase.

În prezent, după ce a ispășit o pedeapsă cu închisoarea, la Penitenciarul Poarta Albă, în Constanța, fostul politician a devenit analist și consultant politic.

Sursa foto. Kanal D

Miron Mitrea invitatul lui Denise Rifai

Fostul politician PSD Miron Mitrea este invitatul ediției de duminică, 15 mai, al emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”. Show-ul va fi difuzat cu începere de la ora 21:15, pe postul de televiziune Kanal D și se anunță foarte interesant, în special pentru pasionații de politică și istorie recentă.

„Nume cu rezonanță în politica românească, dar și controversat, totodată, Miron Tudor Mitrea și-a construit cariera în PSD, unde a avut cinci mandate de parlamentar, și a fost Ministru al Transporturilor, în Guvernul Adrian Năstase. Este cel care a adus în PSD nume sonore ca Liviu Dragnea, Radu Mazăre, Marian Vanghelie sau Sorin Oprescu”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Kanal D.

Întrebările la care va trebui să răspundă fostul politician

Conform comunicatului transmis de Kanal D, numele lui Miron Mitrea este legat de fondarea și conducerea celui mai mare sindicat de după Revoluția din ’89. Acesta se consideră un om de stânga și se declara un anticomunist. În anul 2015 a fost condamnat la închisoare, unde a ispășit un an și o lună din pedeapsă, în Penitenciarul Poarta Albă. În vârstă de 66 de ani, Miron Mitrea se află la a treia căsătorie și are cinci copii.

El va trebui să facă față tirului de întrebări, în număr de 40, așa cum arată și titlul emisiunii, ale lui Denise Rifai. Între altele, Miron Mitrea va trebui să dea răspuns la următoarele:

„Cine a fost în spatele lui Miron Mitrea?”, „Ați manipulat sindicatele în folos personal?”, „Vă simțiți vinovat pentru cea mai mare țeapă dată Statului Român?”, „Cât de curajos sunteți, la nevoie?”, „Pentru cine ați mai scoate astăzi cuțitul?”, „Râdeți des pe sub mustață?”, „Ce sfat i-ați da acum lui Liviu Dragnea?”, „Cât de frustrantă poate fi politica?”, „Cine v-a băgat în închisoare?”.

Sunt doar câteva dintre întrebările la care controversatul Miron Mitrea va trebui să răspundă în ediția de duminică, 15 mai, a emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată de la 21:15, la Kanal D!