Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, în vizită în România! Războiul din Ucraina, principalul subiect de discuție
- Emma Cristescu
- 3 mai 2022, 09:11
Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, va efectua o vizită în România. Președintele Klaus Iohannis va discuta cu omologul său german despre războiul provocat de Putin în Ucraina.
Klaus Iohannis îl așteaptă miercuri, la Palatul Cotroceni, pe președintele Germaniei Frank-Walter Steinmeier. Administraţia Prezidenţială a anunțat vizita oficială.
Președintele Germaniei va ajunge în România în contextul aniversării a 30 de ani de la semnarea, la 21 aprilie 1992, a Tratatului dintre România şi Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa. Întâlnirea are ca scop dezvoltarea şi aprofundarea relației dintre cele două state. Este vorba despre dialog politico-diplomatic economic. Joacă un rol important și numărul mare de români care locuiesc în țara lui Frank Walter Steinmeier.
Cei doi președinți vor analiza și perspectivele consolidării cooperării economice dintre cele două ţări, mai ales de când Germania a ajuns primul partener comercial al României. Statul lui Steinmeier este al treilea investitor în economia românească. Vor fi discutate și investițiile dintre statul nostru și Germania. Cu toate astea, principalul subiect va fi războiul dintre Rusia și Ucraina.
„O atenţie specială va fi acordată evoluţiilor securităţii regionale, europene şi euroatlantice, generate de agresiunea ilegală a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Cei doi şefi de stat vor aborda, în context, sprijinul acordat Ucrainei şi refugiaţilor ucraineni, securitatea energetică, măsurile de consolidare a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice, coordonarea poziţiilor în plan regional, european şi în pregătirea Summitului NATO de la Madrid”, mai arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Aceștia vor discuta și despre aspectele legate de sprijinul activ de care au nevoie, în contextul regional actual, statele din Vecinătatea Uniunii Europene, în special Republica Moldova, Georgia şi statele din Balcanii de Vest.
Președintele Germaniei nu a mai ajuns în Ucraina
Cu toate că toate statele încearcă să găsească modalități pentru a ajuta Ucraina, liderul din Germania a dezvăluit că nu a fost primit în Kiev.
"Nici eu, ca preşedinte, nici biroul nostru nu am primit oficial o solicitare din partea preşedintelui german şi a preşedinţiei germane cu privire la această vizită în Ucraina”, a asigurat el în cadrul unei conferinţe de presă la Kiev. "Suntem o ţară liberă”, a spus Zelenski. "Ne putem permite (...) să fim printre cei care ne susţîn cu adevărat, să fim printre prieteni adevăraţi".
Steinmeier a declarat marţi că a vrut să meargă în Ucraina cu omologii săi din Polonia şi ţările baltice, dar că "nu s-a dorit de la Kiev".