Armele oferite Ucrainei de către Occident pot duce la război între SUA și Rusia
- Maria Miron
- 11 aprilie 2022, 13:45
În timp ce Statele Unite continuă să crească presiunea asupra Rusiei ca răspuns la invazia Ucrainei cu oprirea importurilor de energie, Kievul numără morții și răniții în noul masacru provocat de o rachetă la gara de trenuri Kramatorsk, în est, și de teama unui atac chimic începe să își procure fiole cu un posibil antidot, conform publicației italiene ANSA.
Zelenski tună și fulgeră pe rețelele de socializare: „În Kramatorsk noi crime de război".
„La fel ca și masacrul de la Bucea, la fel ca atâtea alte crime de război rusești, atacul asupra gării din Kramatorsk trebuie inclus printre acuzațiile care vor fi aduse în tribunal, lucru care va trebui să se întâmple", spune Zelenski în cel mai recent videoclip, în care comentează masacrul în care au murit peste 50 de persoane.
„Toate eforturile din lume vor trebui îndreptate spre reconstrucția fiecărui minut. Cine ce a făcut, cine a dat ordinele, de unde au venit rachetele, cine le-a adus, cine a dat ordinul și cum a fost organizat atacul. Responsabilitatea este inevitabilă", a subliniat președintele ucrainean.
Livrările de arme în Ucraina provoacă și mai multă vărsare de sânge
Interviu pentru „Newsweek" cu ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Anatoli Antonov: Livrările occidentale de arme și muniții către Ucraina provoacă „vărsare de sânge suplimentară", sunt „periculoase și provocatoare" și pot duce „Statele Unite și Federația Rusă pe calea confruntării militare directe".
Antonov a subliniat că Moscova face tot ce poate pentru a evita victimele civile și deteriorarea infrastructurii Ucrainei.
De asemenea, a avut loc un bombardament rusesc asupra zonelor rezidențiale din Severodonețk, unde numărul victimelor nu a fost încă confirmat, după cum a relatat șeful Administrației Regionale Lugansk, Serghei Haidai, citat de Kiev Independent.
Forțele armate ucrainene explică pe Facebook că trupele ruse continuă să atace estul țării, „pentru a stabili controlul deplin asupra teritoriilor Donețk și Lugansk". Trupele ruse au tras cu o rachetă asupra unor infrastructuri din stațiunea turistică Mirhorod, în regiunea Poltava din centrul Ucrainei, rănind două persoane și provocând pagube importante, a rinformat șeful Administrației Regionale de Stat, Dmitro Lunin, citat de Ukrainska Pravda.
Pentru sâmbătă, zece coridoare umanitare au fost stabilite în Ucraina, a anunțat pe Telegram vicepremierul Irina Vereshcuck. Pentru orașul asediat Mariupol deplasarea (spre Zaporizhzhia) este asigurată tot prin mijloace proprii.
Von der Leyen în Bucea
Vineri, în Ucraina a avut loc și emoționanta vizită la Bucea a președintelui Comisiei UE, Ursula von der Leyen: „Aici, umanitatea este spulberată". Apoi, întâlnirea cu Zelenski, căruia i-a predat chestionarul pentru aderarea Ucrainei la UE.
Între timp, de teama armelor chimice, Kievul a comandat circa 220.000 de fiole de atropină, o substanță care poate fi folosită pentru a contracara orice efecte ale armelor chimice, precum agenții nervoși. Sunt procurate, potrivit Wall Street Journal, de organizația umanitară americană Direct Relief.
Pe frontul sancțiunilor, SUA înăsprește măsurile împotriva Moscovei. Președintele Joe Biden a semnat legea care interzice importurile de energie din Rusia și legea care întrerupe relațiile comerciale normale cu Moscova.
Uniunea Europeană nu pare încă pregătită să facă un astfel de pas: embargoul asupra petrolului rusesc va trebui să aștepte. Problema nu va fi discutată luni de miniștrii de Externe ai UE: „Nu există unanimitate".
Rusia blochează activitatea Amnesty International pe teritoriul său
Cu toate acestea, un al cincilea pachet de sancțiuni europene împotriva Moscovei intră în vigoare, inclusiv oprirea cărbunelui din august. 217 personalități din Rusia intră pe lista neagră. Printre acestea se numără cele două fiice ale lui Putin, Ekaterina Tikhonova și Maria Vorontsova, și oligarhul Oleg Deripaska, patronul companiei Rusal. În același timp, Standard & Poor's a retrogradat datoria Rusiei în valută străină de la CC la SD, adică în default selectiv.
Retrogradarea reflectă plata în ruble a obligațiunilor denumite în dolari cu scadență pe 4 aprilie. „Nu ne așteptăm ca investitorii să poată converti în dolari plata efectuată în ruble sau ca guvernul să poată converti" ruble în dolari în perioada de grație de 30 de zile, spune S&P.
Pe frontul umanitar vine răspunsul scurt din partea Amnesty International, care vineri, împreună cu Human Rights Watch, și-a închis birourile din Rusia. „Nu ne vom da bătuți" este răspunsul Amnesty International.
Autoritățile ruse „greșesc profund dacă cred că, prin închiderea biroului nostru din Moscova, ne vor opri munca de documentare și raportare a încălcărilor drepturilor omului", „ne vom dubla eforturile de a denunța încălcările flagrante ale drepturilor omului din partea Rusiei, atât în țară, cât și în străinătate", a scris Agnès Callamard, secretar general al organizației internaționale, informează Rador.