România, lovită de un nou val de COVID-19. Alexandru Rafila: Marți vor fi 5.000 de cazuri noi
- Maria Dima
- 28 martie 2022, 14:36
Numărul cazurilor de COVID-19 va crește în România. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. De altfel, încă de săptămâna trecută, autoritățile au atras atenția că România nu a ieșit încă din valul cinci al pandemiei și că, în toamnă, țara noastră ar putea fi lovită de oa altă variant a coronavirusului.
În România există în continuare o transmitere comunitară a virusului SARS-CoV-2, iar marți, 29 martie, se vor înregistra 5.000 de cazuri noi de COVID-19. Estimarea a fost făcută de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. ."Dacă vor exista evoluţii care să pună probleme mai mari în ceea ce priveşte gradul de spitalizare sau de ocupare a secţiilor de terapie intensivă, atunci ne vom gândi şi la măsuri suplimentare din punct de vedere medical.
„Probabil că mâine o să fie în jur de 5.000 de cazuri, dar este în continuare în atenţia noastră, pentru că 5.000 de cazuri pe zi, sau 3.000 de cazuri pe zi înseamnă transmitere comunitară. Evoluţia nu putem să o ştim. Noi am ajuns la o rată de reproducere mai mare de unu şi, din cauza asta, toate elementele legate de diagnostic, evaluarea pacienţilor atât la medicii de familie, cât şi în ambulatoriile pe care le-am pus la punct şi, bineînţeles, în spitale rămâne deschisă.
Mai mult, testarea în centrele deschise în Bucureşti rămâne accesibilă. Ne dorim să nu pierdem în niciun fel controlul şi, dacă vor exista evoluţii care să pună probleme mai mari în ceea ce priveşte gradul de spitalizare sau de ocupare a secţiilor de terapie intensivă, atunci ne vom gândi şi la măsuri suplimentare din punct de vedere medical”, a a declarat Alexandru Rafila.
Ce spune Alexandru Rafila despre restricții
Întrebat dacă, în opinia sa, restricţiile al căror rol era prevenirea răspândirii virusului au fost ridicate pre devreme, Rafila a răspuns: "Nu vreau să fac astfel de comentarii, din moment ce Guvernul României a hotărât să nu mai prelungească starea de alertă este o hotărâre a Guvernului României pe care eu nu pot să o contrazic”.
Bilanț coronavirus, 28 martie. Câte cazuri noi și câte decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore
Potrivit datelor transmise de Ministerul Sănătății, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.951 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 12 mai multe față de ziua anterioară. 227 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 139 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.847 cu 94 mai mult față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 400 persoane, cu 6 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 400 pacienți internați la ATI, 349 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 218 sunt minori, 216 fiind internați în secții, cu 12 mai mult decât în ziua anterioară și 2 la ATI, cu 2 mai puțin decat în ziua anterioară.
Până astăzi, 64.913 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat. În intervalul 27.03.2022 (10:00) – 28.03.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 8 decese (5 bărbați și 3 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință. Dintre cele 8 decese, 1 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 4 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Din totalul de 8 pacienți decedați, 5 au fost nevaccinați și 3 vaccinați. 2 dintre pacienții vaccinați care au decedat aveau vârsta între 70-79 de ani si 1 avea peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.